Penultima etapă din faza grupelor Cupei Teleormanul a înregistrat primul joc care şi-a schimbat rezultatul la “masa verde”, în urma deciziei Comisiei de disciplină. Este vorba de jocul Gloria Merişani – Real Beuca (3-2 pe teren pentru gazde), la finalul căruia oaspeţii au depus o contestaţie pentru substituire, care s-a dovedit una întemeiată. De fapt, din înscrisurile oficiale ale jocului, a rezultat faptul că jucătorul contestat (nr. 10) a refuzat în mod evident să-şi prezinte datele în faţa arbitrului, astfel că membrii comisiei au îndeplinit doar formalitatea de a întoarce rezultatul de pe teren în 3-0 pentru oaspeţi. De asemenea, echipa din Merişani s-a ales cu o penalitate de 800 lei, pentru substituire dovedită, aceasta fiind cea mai severă sancţiune din Cupa Teleormanul 2015. Ca urmare a deciziei Comisiei de disciplină, Real Beuca intră în cursa pentru promovare (acumulează 6 puncte) şi joacă unm eci decisiv în ultima etapă din grupe, cu Metalul Peretu.
În cadrul aceleiaşi şedinţe, Comisia de disciplină a mai dictat două sancţiuni, un jucător suspendat o etapă şi penalizare 10 lei (I. Cărbunaru – Voinţa Saelele), şi două echipe penalizate cu 50 lei fiecare, pentru necompletarea raportului de arbitraj în timpul prevăzut de regulament (Victoria Lunca şi Progresul Nenciuleşti).
B.Pană