Sport

Primele acuze la adresa arbitrajului, prima brigadă din afara judeţului – Pamimai Videle a cerut arbitri extra-teleormăneni la Brânceni

Aşa cum s-a stabilit la şedinţa tehnică cu echipele, dinaintea returului, şi pentru acest sezon vor fi aduse brigăzi de arbitri din afara judeţului. Prima solicitare a făcut-o Pamimai Videle (locul 2) pentru jocul de sâmbătă, de la Brânceni (locul 4), iar probabil că până la final vor mai fi asemenea cereri. Una din echipele care vrea oficiali “din afară” este Sporting Roşiorii de Vede, însă aceasta probabil că va cere pentru meciurile din deplasare. Totuşi, roşiorenii au fost cei mai supăraţi după prima etapă a returului, jocul disputat la Zimnicea, declanşând un scandal destul de serios. Preşedintele echipei Sporting Roşiorii de Vede s-a arătat vehement la adresa arbitrajului prestat de Valentin Naidin, iar poziţia delegatului echipei Sporting, Marius Nica, a fost de asemenea foarte tranşantă: “Considerăm că maniera de arbitraj a lui Naidin a fost de-a dreptul catastrofală şi arbitrajul lui ne-a amintit de arbitrajele din anii 80. Deciziile lui au stârnit hohote de râs în tribună, chiar şi spectatorii râdeau de deciziile lui. Am fost tocaţi mărunt, am avut două penaltiuri clare ca lumina zilei neacordate, nu ştiu de ce acest arbitru este pe punctul de a fi promovat în lotul de Divizia C. În plus, a tolerat jocul foarte dur al gazdelor, dovadă că a acordat nouă cartonaşe galbene, dar nu a avut curajul să elimine pe vreunul, când se impunea. Recunosc că şi noi am avut o zi mai slabă, dar maniera de arbitraj este cea care ne-a văduvit de două puncte, care se pot dovedi decisive la final”.

Un singur semn de întrebare se pune în acest moment al sezonului, vehemenţa unor echipe la adresa arbitrajului, precum şi încercarea de a arunca pe seama arbitrilor evoluţiile sau rezultatele mai slabe. Dar despre acest subiect vom avea timp să mai discutăm pe parcursul returului.

B. Pană

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.