Social

Prime de mobilitate acordate persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a Agenţiei Județene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Teleorman beneficiază de stimulente financiare/ măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată cum ar fi acordarea unor prime (de instalare şi de încadrare).

Prima de instalare se va acorda persoanelor înregistrate ca șomeri care se încadrează într-o localitate situată la o distanță mai mare de 50 km față de cea în care îşi au domiciliul sau reședința şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința în localitatea respectivă sau în localitățile învecinate acesteia. Prima de instalare se va acorda în două tranșe (50% la data instalării și 50% după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare), iar cuantumul acesteia este diferențiat astfel: 12.500 lei pentru șomerii care se încadrează în muncă, într-o altă localitate şi ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reședința; 15.500 lei pentru șomerii care se încadrează în muncă, într-o altă localitate şi ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reședința, în situaţia în care sunt însoţiţi de membrii familiei; în cazul în care ambii soți îndeplinesc condițiile de acordare a primei de instalare, unul va primi 12.500 lei, iar celălalt va primi 3.500 lei.

Prima de încadrare se va acorda, lunar, pentru o perioadă de 12 luni, șomerilor înregistrați care se angajează într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 15 km de localitatea în care îşi au domiciliul stabil sau reședința. Cuantumul primei de încadrarese calculează în funcție de numărul de kilometric (0,5 lei/km, dar nu mai mult de 55 lei/zi) proporțional cu numărul de zile în care își desfășoară efectiv activitatea la angajator.

Primele de mobilitate (prima de încadrare și prima de instalare) se acordă șomerilor care au domiciliul/reședința sau își stabilesc noul domiciliu/reședința în zonele prevăzute în Planul Național de Mobilitate (HG 903/2016).

Condiţiile pentru acordarea acestor prime, documetele necesare, informaţii suplimentare se regăsesc pe site-ul https://www.anofm.ro/index.html?agentie=Teleorman/ sectiunea persoane fizice.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.