Eveniment

“Primăvara – Cântec și culoare”, concurs destinat preșcolarilor din Alexandria

Primăria Alexandria pregătește un nou concurs destinat preșcolarilor din municipiul reședință de județ, în acest sens pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local, de luni, fiind trecut proiectul de hotărâre privind aprobarea organizării și desfășurării concursului „ PRIMĂVARA – CÂNTEC ȘI CULOARE” , în Municipiul Alexandria.

Potrivit proiectului de hotărâre, la concursul programat să se deruleze în luna aprilie, pot participa grupuri formate din cel mult 30 de preșcolari pe unitate de învățământ și cel mult trei coordonatori care vor coordona cele probe ale competiției, respectiv proba de cântec de primăvară și cea de machetă tematică.

Potrivit regulamentului de desfășurare, înscrierea echipelor în concurs se va face până cel târziu pe data de 5 aprilie, pe baza de fișa de înscriere care să cuprindă tabel nominal cu membrii echipei. Selecția echipei reprezentative pe unitatea de învățământ revine conducerii unității de învățământ, iar pe durata desfășurării concursului nu este permisă schimbarea componenței echipei, decât în situații temeinic justificate.

Același regulament prevede că această competiție se desfășoară sub formă de două probe punctate și premiate, iar jurizarea va fi făcută de un juriu format din persoane cu pregătire relevantă în domeniul în care se organizează concursul în fiecare unitate în parte.

La proba pentru cântec de primăvară vor participa cel mult 15 preșcolari pe unitate de învățământ, cei 15 participanți făcând parte din echipa reprezentativă pentru categoria de vârstă respectivă și vor fi desemnați de coordonator. Momentul va avea maxim 10 minute, iar la jurizare se va ține cont de: costumele adecvate mesajului transmis, conținutul cântecului, prezența scenică, creativitate (calitatea punerii în scenă, modul în care este transmis mesajul).

La proba de machetă tematică se va participa tot cu cel mult 15 preșcolari pe unitate de învățământ, cei 15 participanți făcând parte din echipa reprezentativă și vor fi desemnați de coordonator, iar macheta va avea dimensiunea maximă 100 x 100 cm, și va reda frumusețea primăveri. Macheta trebuie să promoveze tradițiile asociate sărbătorii de Paște, iar pentru realizarea acesteia pot fi folosite tehnici la alegere (acuarele, cariocă, creioane, etc, exclus computerizată). La jurizare se va ține cont de respectarea temei cerute, stăpânirea tehnicilor alese, originalitate și creativitate, claritatea mesajului transmis.

Organizatorii transmit că se va acorda marele premiu pentru fiecare probă, dar și diplome și premii de participare pentru toți participanții la concurs.

„Pentru mulți dintre noi, primăvara este cel mai frumos, cel mai înălțător anotimp. Este anotimpul care readuce natura la viață, dar și pe noi. Primăvara este perioada în care parcă renaștem. Odată cu primele raze de soare care ne mângâie față, parcă începem să simțim setea de libertate, dorința de explorare, de plimbări în aer liber, de muzică, de culoare și pur și simplu de trăiri pentru suflet. Un lucru benefic mai ales atunci când alegem să ne bucurăm de timpul frumos, alături de copiii și nepoții noștri, care tânjesc întreg sezonul rece după căldura soarelui de primăvară și parfumul florilor ei. Primăvara este cel mai așteptat, cel mai proaspăt și cel mai iubit anotimp. Este anotimpul în care alergăm, visam, colorăm, plutim, cântăm. Primăvara este mai mult decât un simplu anotimp, este o stare de spirit. Primăvara vine cu veselie, cu alaiul ei de flori, lumina și culoare, cu ciripit de păsărele dar și cu încântătoarele miresme ale copacilor înfloriți. Natură e îmbrăcată într-o haină de sărbătoare și e o mare bucurie să o privești și să te bucuri de ea. E momentul unui nou început”, se arată în referatul de aprobare al proiectului de hotărâre.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.