Economie

Primarul Victor Drăguşin recomandă asociaţiilor de proprietari să renunţe la administratorii persoane private

dragusinAproximativ 30% dintre asociaţiile de proprietari sau locatari din municipiul Alexandria au renunţat la administratorii persoane private şi au încredinţat acestă sarcină SC TR Administrare Imobile SRL, o societate a primăriei municipiului reşedinţă de judeţ. Primarul Victor Drăguşin spune că în cazul acestor asociaţii rezultatele sunt bune şi promiţătoare, spaţiile sunt mai bine întreţinute, lucrările sunt de bună calitate şi prezintă garanţie, costurile sunt mai mici. “Rog asociaţiile de locatari care sunt administrate de persoane private să aibă încredere în societatea municipiului şi să ceară preşedintelui să treacă administraţia la aceasta”, a transmis edilul în cadrul unei conferinţe de presă organizată la începutul acestei săptămâni.

Societatea TR Administrare Imobile SRL are şi o echipă de intervenţie în domeniul construcţiilor şi instalaţiilor care execută lucrări la tarife aprobate în consiliul local în urmă cu trei ani, de atunci nemaifiind modificate. Astfel, lucrările sunt la preţuri căzute, iar faptul că societatea este a muncipalităţii reprezintă o garanţie pentru calitatea acestora, susţine primarul.

În această perioadă, SC TR Administrare Imobile SRL execută anveloparea blocului 598 sc A, reparaţie capitală a subsolului bl I 5 sc. C şi poate fi contactată pentru deratizare şi dezinsecţie a subsolurilor. Mai mult decât atât, şi locuitorii de la case pot apela la serviciile SC TR Administrare Imobile SRL, primarul municipiului Alexandria recomandând acestora să nu ezite să o contacteze pentru lucrările necesare în curte. (M.D.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.