Politic

Primarul comunei Suhaia, Costel Barbu: “M-am săturat să fiu hărţuit, aşa că din 2016 nu mai candidez”

Carmen Dumitrescu

Primarul comunei Suhaia, Costel Barbu, are tot mai multe probleme în ultima vreme, legate atât de situaţia economică a comunei pe care o administrează, dar şi de probleme care îi pot afecta chiar mandatul pe termen scurt şi mediu. Astfel, Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei stări de incompatibilitate în cazul primarului comunei Suhaia şi a soţiei acestuia care lucrează, în calitate de funcţionar public în cadrul aceleiaşi instituţii. Potrivit unui comunicat al ANI, Costel Barbu şi soţia sa s-au aflat în stare de incompatibilitate în perioada 17 iunie 2008 – 10 noiembrie 2010, întrucât s-au aflat în raporturi ierarhice directe. Astfel, Polexia-Georgiana Barbu deţine din anul 2004 funcţia publică de referent în cadrul Compartimentului de Impozite şi taxe locale, Control Comercial şi Urbanism în cadrul Primăriei Suhaia. Din anul 2008, Costel Barbu a devenit primarul comunei, iar compartimentul respectiv s-a aflat în subordinea directă a acestuia. Potrivit prevederilor legale, “persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii ori a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pentru o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Contactat pentru a-şi spune opinia cu privire la ceea ce i se întâmplă acum, primarul comunei Suhaia, Costel Barbu a declarat că va contesta decizia ANI şi va aştepta un rezultat. Dar el precizează că are sentimentul că este hărţuit pe fondul rezultatelor politice obţinute, motiv pentru care şi-a propus ca în 2016 să nu mai candideze, indiferent de verdictul Curţii de Apel Bucureşti: “În 2008, când am venit eu primar eu am găsit-o pe soţia mea angajată la primărie. Ce era să fac? Ea lucra din 2003 în instituţie, nu puteam să o dau afară. I-am luat dreptul de semnătură la bănci. Dar dacă vor să mă facă, atunci să mă facă. Eu indiferent de ce verdict va da Curtea de Apel Bucureşti, în urma contestaţiei mele, nu mai candidez în 2016. M-am săturat să fiu hărţuit, pentru că dau rezultate la partidul pe care îl reprezint. Mi se pare exagerat ce mi se întâmplă acum, dar asta e, viaţa merge mai departe.”

2 Comments

  1. Asta sa i-o spuna lui Mutu! Unde mai gaseste bitanu afacere mai buna ca primaria? Unde poate el sa vanda munca de generatii a intregii comunitati si nimeni sa nu zica nimic? Unde curtea de conturi gaseste delapidari de sume imense din sudoarea celor care cotizeaza la bugetul local,parchetele manjite da solutii de neinceperea urmaririi penale,incurajand furtisagul.

  2. Cand nu mai sunt la guvernare, cu polonicul in castronul cu bucate alese, toti se dau victime ale…invidiei. Fostul prefect nitulescu nu l-a depistat incompatibil? Cum de i-a scapat vigilentului care acum s-a dat la fund? Si-a terminat vocalizele cu care acoperea toate televiziunile. Da-ti demisia, bitanule!

Dă-i un răspuns lui ION Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.