Economie

Primăriile pot accesa fonduri prin PNDR pentru modernizarea infrastructurii de bază

intalnireÎn cadrul întâlnirii de vineri, directorul OJFIR Teleorman, Dan Cone, le-a vorbit primarilor şi fermierilor prezenţi despre oportunitățile de finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Printre submăsurile prezentate a fost şi Submăsura 7.2 – Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică, submăsură care se adresează unităţilor administrativ teritoriale.

Acesta le-a spus primarilor că scopul investițiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este de creare și modernizare a infrastructurii rutiere locale și a sistemelor de alimentare cu apă/apă uzată, constituie elemente de bază pentru comunitatea rurală, precum şi de creare și modernizare a infrastructurii educaționale ante și preșcolară și a infrastructurii de învățământ secundar superior, cu profil resurse naturale și protecția mediului dar și a școlilor profesionale în domeniul agricol.

Obiectivele submăsurii 7.2 sunt crearea infrastructurii rutiere de interes local și o infrastructură de apă/apă uzată îmbunătățite, care vor contribui la diminuarea tendințelor de declin social și economic și la îmbunătățirea nivelului de trai în zonele rurale, precum şi îmbunătățirea condițiilor de trai pentru populația rurală și la stoparea fenomenului de depopulare din mediul rural prin reducerea decalajelor rural-urban.

Beneficiarii submăsurii, după cum am precizat anterior, sunt comunele și asociațiile acestora conform legislației naționale în vigoare, precum şi ONG-uri pentru investiții în infrastructura educațională (grădinițe) și socială (infrastructură de tip after-school). (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.