Eveniment

Primăriile Lunca și Stejaru au primit câte un microbuz școlar

Ministrul Adrian-Ioan Veștea a participat, alături de autorități publice locale din 41 de județe, la ceremonia de predare-primire a 110 autovehicule destinate exclusiv transportului elevilor din învățământul preuniversitar de stat.

Microbuzele, dotate cu 16+1 locuri pe scaune, vor deservi comunităţile din mediul rural, în care unitățile de învățământ sunt situate la distanțe mari față de locuințele elevilor. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 26.806.618,30 de lei, iar furnizorul este Renault Commercial Roumanie SRL.

Din totalul de 110 microbuze, două au ajuns în județul Teleorman, unul fiind repartizat Primăriei Lunca și unul, Primăriei Stejaru.

“Accesul la educaţie include și asigurarea unui transport sigur pentru toți elevii, indiferent de zonele din care aceștia provin. Microbuzele pe care le-am livrat astăzi autorităților locale vin în special în sprijinul elevilor din zonele în care mijloacele de transport în comun sunt deficitare și, prin această măsură, vrem să contribuim inclusiv la prevenirea fenomenului de abandon școlar și la asigurarea egalității de șanse”, a precizat ministrul dezvoltării.

În perioada 2013-2016, Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a achiziționat și predat autorităților locale alte 2.163 de autovehicule destinate exclusiv transportului elevilor, iar 196 dintre acestea au fost donate Guvernului Republicii Moldova.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.