La invitaţia europarlamentarului PNL Theodor Stolojan, 10 din cei 13 primari ai vechiului PDL din judeţ vor face o vizită la Parlamentul European, în perioada 8- 10 decembrie, pentru a se pune la curent, direct de la sursă, despre cum stau lucrurile cu accesarea fondurilor europene. De asemenea, edilii teleormăneni vor avea ocazia să vadă cum funcţionează instituţia şi cum îşi desfăşoară activitatea eurodeputaţii în comisii, dar şi în şedinţele de plen.
„Deplasarea se va realiza între 8 şi 10 decembrie, iar invitaţiei au răspuns 10 din cei 13 primari ai vechiului PDL, 3 dintre ei fiind reţinuţi în ţară de unele probleme personale. Consider că este o ocazie ce le va permite să ia contact cu experţi pe proiecte europene, care le vor explica oportunităţi de accesare a fondurilor pe diverse axe de dezvoltare comunitară”, a declarat copreşedintele PNL Cristi Barbu referitor la deplasarea pe care o va face la Parlamentul Europeran alături de edilii democrat-liberali. (Violeta Mocanu)