Că liderii politici din judeţ trag sfori pentru ca primarii în funcţie să susţină o formaţiune politică sau alta la alegerile locale din vara anului viitor nu mai e o surpriză pentru nimeni. Şi, având în vedere faptul că, atât alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean, în acelaşi scrutin, cât şi alegerea deputaţilor şi senatorilor, la mai puţin de jumătate de an după, depind, în mare măsură, de poziţionarea primarului unei localităţi, munca de convingere dusă de liderii politici teleormăneni pare una îndreptăţită.
Adjudecări pare să fi făcut PNL, cel puţin după spusele celor doi copreşedinţi PNL, Cristi Barbu şi Eugen Pîrvulescu. Astfel, au susţinut aceştia în repetate rânduri, atât migratorii, cât şi edili în funcţie din rândul social-democraţilor au bătut palma cu reprezentanţii dreptei teleormănene.
Social-democraţii nu-şi asumă public faptul că ar purta discuţii cu alţi primari decât cei pe care îi au în funcţie în actuala legislatură. Pe la colţuri însă, se aude că ar fi câţiva primari liberali care sunt mai atraşi de stânga decât de dreapta, iar social-democraţii teleormăneni sunt oameni deschişi, cu uşile la fel de deschise, lucru demonstrat chiar în cazul celebrei OUG 55 când, nu mai puţin de 18 edili ai altor partide au trecut în barca PSD.
Partidele mai mici negociază şi ele, evident, însă mai timid şi cu şanse de reuşită mai reduse decât în cazul celor două mari blocuri politice. Astfel, pentru Ică Florică Calotă, liderul ALDE din judeţ, contează, mai degrabă, relaţiile bune în care a rămas cu foştii colegi de partid decât ce anume avantaje decurg din susţinerea formaţiunii conduse de acesta.Totuşi, potrivit deputatului ALDE, mai mulţi primari în funcţie din rândul vechilor liberali şi-au declarat susţinerea pentru formaţiunea pe care o conduce, dar şi intenţia de a candida din partea ALDE la localele din vara anului 2016.
Mai nou, după schimbarea Guvernului Ponta cu unul de tehnocraţi, implicit pierderea puterii de către PSD şi eşecul PNL în mai vechea încercare de a-şi instala la Palatul Victoria celebrul Guvern Predoiu, s-a creat o stare de confuzie până şi în rândul primarilor. Astfel, aceştia preferă să stea în stand-by, cel puţin până când lucrurile se lămuresc, astfel că negocierile pentru a susţine un partid sau altul sunt puse, deocamdată, pe plan secund.
Între timp, cei 97 de primari teleormăneni în funcţie găsesc o uşă deschisă la Consiliul Judeţean pentru a căuta soluţii problemelor ce se ivesc în localităţile pe care le păstoresc. (Violeta Mocanu)