Eveniment

Primăria din județ care dă premii în bani celor care au dovezi foto/video cu persoane care aruncă gunoi la întâmplare

Pentru că efortul depus de autorități în primăvară, în cadrul campaniei de ecologizare derulată la nivelul județului, s-a dovedit în zadar la Balaci, primarul Ilie Calotă a luat o decizie inedită, însă menită să ducă într-o oarecare măsură la îmbunătățirea situației – premii în valoare de 150 de lei pentu toți cei care aduc poze sau clipuri cu persoane care aruncă gunoaie la întâmplare pe raza localității. „O măsură mai puțin ortodoxă împotriva celor care aruncă în continuare gunoaie pe albia râului, în poieni sau în spatele grădinilor”, transmite primarul de la Balaci, care pune la dispoziție și o adresa de email și un număr de telefon la care pot fi trimise probele.

„Deși am desfășurat acțiuni de igienizare în comună și am transmis tuturor cetățenilor să nu mai arunce gunoaie în spațiile publice se pare că nu ne-am făcut înțeleși.

Ca urmare, se impune adoptarea unor măsuri mai puțin ortodoxe împotriva celor care aruncă în continuare gunoaie pe albia râului, în poieni sau în spatele grădinilor.

Începând cu data de 1 iunie, Primăria oferă câte un premiu de 150 de lei fiecărui cetățean care aduce o probă video sau foto din care să reiasă imaginea clară a persoanelor care aruncă gunoaie pe spațiile publice.

Fotografiile sau filmările pot fi trimise pe adresa de email balaci.curat@primariabalaci.ro sau pe whatsapp la numărul de telefon 0723167418. Ulterior, cei fotografiați vor fi sancționați contravențional”, este mesajul postat de edilul Ilie Calotă pe o celebră rețea de socializare.

Măsura este aplicată de la 1 iunie, însă până acum nu s-a prezentat nimeni pentru revendicarea premiului.

„Am derulat o campanie de ecologizare în această primăvară, dar după vreo două săptămâni lucrurile erau cam ca înainte. Nu este normal, trăim într-o comunitate, ar trebui să avem grijă de mediul în care ne ducem zilele. Vreau să precizez că nu se pune problema să pârască nimeni pe nimeni, am discutat și cu o parte a consilierilor, mi-au susținut punctul de vedere, așa că eu am decis să dau, din salariul meu, câte 150 de lei celor care aduc dovezi clare cu persoanele care aruncă gunoi la întâmplare. Și, din ce am constatat eu, nici măcar nu este vorba despre oameni din localitate, ci de cei care sunt în tranzit, trec cu căruțele și în urma lor rămâne dezastru”, a declarat Ilie Calotă, primarul de la Balaci, referitor la motivele care au stat la baza deciziei sale.

Aruncatul gunoaielor în spațiile publice „constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3000 lei la 6000 lei, pentru persoane fizice, și de la 25.000 lei la 50.000 lei, pentru persoanele juridice” potrivit legii.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.