Social

Primăria Alexandria vrea să ridice autovehiculele parcate neregulamentar, abandonate sau expuse spre vânzare

Monica DUMITRESCU

Un proiect de Hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind activitatea de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor staţionate neregulamentar şi a vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe domeniul public sau privat al municipiului Alexandria a fost pus în dezbatere publică începând cu 1 august.

Proiectul de hotărâre şi expunerea de motive a iniţiatorului sunt afişate la sediul Primăriei municipiului Alexandria şi au fost publicate pe site-ul instituţiei, www.alexandria.ro.

Propunerile, sugestiile şi opiniile persoanelor interesate, cu privire la proiectul de hotărâre propus pot fi depuse la Direcţia Administraţie Publică Locală, Serviciul Cancelarie din cadrul Primăriei municipiului Alexandria, până pe 10 august 2017, dată la care, începând cu ora 10.00, va avea loc şi şedinţa publică pentru dezbaterea acestui proiect.

Potrivit Regulamentului publicat, activitatea de ridicare a vehiculelor/autovehiculelor/remorcilor staţionate neregulamentar şi a vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe domeniul public sau privat al municipiului Alexandria urmăreşte fluidizarea traficului rutier, descongestionarea drumurilor publice, prevenirea unor activităţi contrare legii, optimizarea transportului în comun, eliberarea căilor de circulaţie auto şi pietonale de vehiculele expuse spre vânzare pe domeniul public al municipiului Alexandria în alte locaţii decât cele special amenajate, protejarea pietonilor, respectarea regulilor de circulaţie impuse prin actele normative ce privesc circulaţia pe drumurile publice şi alte norme impuse prin hotărâri ale administraţiei publice locale şi are drept scop respectarea dreptului la liberă circulaţie a persoanelor.

Taxele percepute de la utilizatorii sau proprietarii autovehiculelor vizate, persoane fizice sau juridice, vor fi: 300 lei, (inclusiv TVA), pentru ridicarea vehiculului/autovehiculului; 200 lei, (inclusiv TVA), pentru transportul vehiculului/autovehiculului; 100 lei/zi (inclusiv TVA), pentru activitatea de depozitare şi custodie sub pază.

Totodată, constituie contravenţie şi se sancţionează de către agenţii Poliţiei Municipiului Alexandria şi Direcţiei Poliţiei Locale Alexandria, cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, dacă nu sunt săvârşite în asemenea condiţii încât să nu fie considerate, potrivit legii penale infracţiuni, obstrucţionarea personalului societăţii specializate în desfăşurarea activităţii de ridicare a vehiculelor staţionate neregulamentar.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.