Politic

Primăria Alexandria își recunoaște greșeala și face o rectificare / Referatul, tot cu greșeli… de scriere, de data asta

După ce o hotărâre, aprobată de Consiliul local Alexandria în urmă cu câteva zile, a parcurs tot circuitul birocratic, de la referate de aprobare, la rapoarte de specialitate, proiect de hotârâre și, apoi, la hotărâre de consiliu, cu o greșeală extrem de gravă, asta ca să nu spunem direct fals în acte, la sesizarea Ziarului Teleormanul, dar și a consilierului local liberal Gabriel Bulumac, Primăria municipiului Alexandria, a binevoit să îndrepte eroarea.

Concret, este vorba de hotărârea de înființare a unui Grup de lucru în vederea identificării așezărilor informale de pe teritoriul municipiului Alexandria, județul Teleorman, în care municipalitatea desemnase care “reprezentant societatea civilă, Ziarul Teleormanul” o persoană care nu avea nici în clin, nici în mânecă cu redacția Ziarul Teleormanul.

Acum, fără să explice dacă la baza acestei situații a stat o greșeală umană, un fals în acte, neatenție funcționărească sau cine știe ce alt motiv, Primăria Alexandria ne spune doar ce să citim și în loc de ce să citim. Partea amuzantă din toată situația, dacă e să privim din acest unghi, este aceea că și cele câteva rânduri ale rectificării conțin greșeli, de redactare: “În cuprinsul Anexei nr. 1, în dreptul reprezentantului societății civile, d-na Mocanu Violeta, în loc de > Rprezentant Societatea Civilă, Ziarul Teleormanul < se va citi >  Rprezentant Societatea Civilă, publicația on-line Teleormăneanul <;”.

Ca să nu ne mai legăm și de modul în care sunt folosite semnele “mai mic”, “mai mare”, probabil cu rol de ghilimele. Astea deja sunt pretenții absurde pentru niște personaje care au lăsat să circule un fals, până la urmă, prin atâtea mâini, atâtea birouri și sub atâtea ștampile.

Pe de altă parte, Primăria Alexandria sfătuiește, într-una din multele replici pe care le dă pe pagina de Facebook, în general consilierului local Bulumac, că este “FOARTE IMPORTANT – informați-vă DOAR din surse OFICIALE!”. Dar ce te faci atunci când documentele oficiale conțin neadevăruri?

Și, încă un lucru, să nu își imagineze nimeni că s-a deranjat cineva din primărie să ne aducă la cunoștință faptul că și-au remediat eroarea sau că au fost, cumva, transparenți în legătură cu acest lucru. Nu. Ziarul Teleormanul a aflat de la același Gabriel Bulumac, care a făcut publice documentele în cauză.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.