Social

Primăria Alexandria ia măsuri pentru combaterea virusul West Nile: tratament terestru și prin pulverizare aeriană, în perioada 20-24 august

Ministerul Sănătății, prin Direcția de Sănătate Publică a Județului Teleorman, a emis o atenționare privind confirmarea pe teritoriul României a speciei de țânțar Aedes albopictus, responsabil de infecția cu virusul West Nile. Atenționarea vine în contextul în care, în ultima perioadă, au fost înregistrate numeroase reprize de ploi, urmate de perioade de încălzire și inundații în multe din zonele țării.

În acest sens, serviciul public de interes local Administrația Domeniului Public Alexandria va aplica, în perioada următoare, un plan de combatere a țântarilor, astfel încât să fie asigurată și folosirea substanțelor active pentru combaterea țânțarilor din specia Aedes albopictus, informează municipalitatea alexăndreană.

Potrivit sursei citate, tratamentul va fi efectuat în intervalul 20 – 24 august și va fi atât terestru, cât și prin pulverizare aeriană, cu substanțe din grupa principală 3, respectiv Aqua K-Othrine, cu precădere în zonele cunoscute ca fiind posibile locații de înmulțire a țânțarilor (parcuri și locuri caracterizate prin acumulări de apă).

Autoritățile recomandă crescătorilor de albine din municipiu să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării familiilor de albine.

Totodată, autoritățile fac o serie de recomadări și pentru populație, respectiv: evitarea expunerii la țânțari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi și pantaloni lungi; utilizarea substanțelor chimice repelente împotriva țânțarilor; împiedicarea pătrunderii țanțarilor în casă (plase protecție la ferestre); utilizarea substanțelor insecticide în locuințe / în jurul locuinței; asigurarea desecării bălților de apă din jurul gospodăriei; îndepărtarea recipientelor de apă stagnată și gunoiul menajer.

În cazul în care conditțile meterologice vor impiedica desfășurarea acțiunilor, acestea vor fi reprogramate păentru o dată ulterioară. (Violeta Mocanu)

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.