Sport

Prima şedinţă la “Disciplină” fără vreo sancţiune!

Ultima şedinţă a Comisiei de disciplină din cadrul AJF Teleorman în anul 2012 a reprezentat o premieră absolută pentru ultimele sezoane: nici o sancţiune aplicată vreunui jucător sau vreunei echipe! Acest lucru s-a întâmplat miercuri, 12 decembrie a.c., când membrii comisiei au mers la şedinţă degeaba! Adică, n-au avut nici un incident pe masă, de analizat.

Această performanţă s-a înregistrat la ultima etapă a turului de campionat în Liga a VI-a, seria a 3-a, etapa a 13-a, în care s-au consemnat doar vreo câteva cartonaşe galbene şi-atât! Iar după un sezon atât de agitat, cu multe evenimente, multe incidente şi foarte multe sancţiuni, Comisia de Disciplină constată că se poate şi fără violenţă, fără indisciplină sau acte huliganice.

Sau, poate este şi meritul Comisiei, care a sancţionat sever de fiecare dată pe cei certaţi cu regulamentele şi a determinat această stare de sportivitate în fotbalul judeţean.

În altă ordine de idei, să punctăm faptul că, după finalul turului Ligii a 4-a (după 15 etape), echipa Sporting Roşiorii de Vede a fost desemnată drept câştigătoarea celei de-a treia etapă pentru fairplay Knauf, în clasamentul sportivităţii. Echipa din Roşiorii de Vede va primi distincţia corespunzătoare şi premiul fairplay în returul de campionat, la primul joc pe teren propriu.

(Bogdan Pană)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.