Eveniment

Prima misiune a pompierilor români în Grecia, în zona Spathari

Prima misiune a pompierilor români în Grecia a început în dimineața zilei de duminică, în zona Spathari. Schimbarea personalului operativ a fost planificată a fi efectuată la șase ore, potrivit informațiilor transmise de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Teleorman.

Astfel, la misiunea desfășurată duminică dimineață, au participat, în primă fază, 35 de subofițeri, încadrând șase autospeciale de stingere cu apă și spumă și două cisterne. Sursa citată precizează și dubla responsabilitate a celor patru ofițeri prezenți la misiune, care au fost însărcinați cu “coordonarea primului modul de intervenție, respectiv menținerea unei legături permanente cu ofițerul elen delegat în asistarea și buna desfășurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români”.

Vineri, peste 100 de pompieri români au plecat în Grecia, în sprijinul salvatorilor eleni, în urma incendiilor de vegetație care au afectat mai multe regiuni ale țării, mii de oameni fiind evacuați din zonele respective. Printre cei peste 100 de pompieri se află patru salvatori teleormăneni, cât și colegi de-ai acestora din mai multe județe din România, cum ar fi Argeș, Alba, Hunedoara, Bihor, Sălaj, Dâmbovița, Dolj, Călărași, Buzău, Brașov, Prahova, dar și București.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.