Primul joc al barajului de promovare în Liga a 3-a, dintre FCM Alexandria şi Andrias Andrăşeşti, campioana judeţeană din Ialomiţa, a arătat cât se poate de clar nivelul de pregătire al echipei alexăndrene. Practic, în faţa unui adversar (nu foarte) modest, dar arţăgos, elevii lui Romulus Ciobanu au demonstrat cel puţin o clasă în plus faţă de acesta, au fost peste adversari, dar au suferit atunci când au apărut unele greşeli individuale. Mai mult, în jocul alexăndrenilor s-a văzut foarte clar faptul că, atunci când apar acele greşeli personale, jucătorii parcă nu îşi mai regăsesc echilibrul minute bune; aşa s-a întâmplat sâmbătă seara, când oaspeţii au deschis scorul deşi nu ajunseseră la poarta lui Florin Olteanu până atunci. Dar, au urmat câteva minute bune pentru ialomiţeni, care s-au stopat înainte de a fi finalizate, iar pauza avea să se dovedească acel “sfetnic bun” al alexăndrenilor.
Despre repriza secundă se poate spune că s-a jucat la o singură poartă, a oaspeţilor. În condiţiile în care din primele minute au acuzat crampe musculare, ialomiţenii au rezistat eroic în teren, însă în final au fost nevoiţi să accepte o înfrângere care le-a redus şansele la promovare. Totuşi, golurile alexăndrenilor – Căpăţână în min. 49, Cristi Pârjolea în prelungiri – au fost cele care au dezmorţit o tribună care, faţă de restul sezonului, a fost una mult mai animată, cu o galerie care şi-a făcut din plin datoria (parcă prea mult, dacă ţinem să ne gândim la faptul că nici în momentul de reculegere de la start n-a tăcut!).
Despre Romică Ciobanu (apropo, antrenorul FCM-ului a împlinit vârsta de 39 de ani în ziua jocului, iar aniversarea sa a fost completată de această victorie!) se poate spune că a intuit bine jocul adversarilor, a vrut să dea experienţă jocului echipei sale şi, cel puţin prin mutările făcute la pauză, a demonstrat că a “ghicit” bine tactica. Nu facem acum o analiză cu “plusuri” sau “minusuri” după acest prim duel FCM Alexandria – Andrias Andrăşeşti, dar promitem să o facem după retur; însă rămânem la aceeaşi concluzie pe care am avut-o imediat după joc: FCM-ul a fost net peste adversar, n-a făcut antijoc, cum au arătat în multe momente ialomiţenii, putea să câştige mult mai clar şi are, fără dubii, prima şansă la promovare.
Reamintim, returul disputei dintre FCM Alexandria şi Andrias Andrăşeşti se va juca sâmbătă, 25 iunie 2016, ora 17.30, la Andrăşeşti – Ialomiţa.
– FCM Alexandria – Andrias Andrăşeşti 3-1 (Cosmin Căpăţână 7, 49, Cristian Pârjolea 90+2 / Valentin Andrei 39). Reamintim jucătorii care au evoluat pentru FCM Alexandria în prima manşă a barajului de promovare: Florin Olteanu (c), Marius Penescu, Alexandru Olteanu, George Bârsănel (46 Cristi Pârjolea), Florin Radu (46 Orlando Preda), Ionuţ Dragu, Leonard Brânceanu (90+6 Ov. Gheorghe), Bogdan Sitaru, Cosmin Căpăţână, Cătălin Desculţu, Silviu Mândru (90+1 A. Barbălată); pe bancă: A. Manta, E. Sârbu, D. Boşoteanu; antrenor Romulus Ciobanu.
B.Pană