Sport

Pregătiri – Primul amical al verii, pierdut de Sporting Turnu Măgurele

turnuNou-promovată în Liga a 3-a, după ce a câştigat ambele manşe ale barajului pentru promovare, contra echipei din Milcov (judeţul Olt), Sporting Turnu Măgurele a reluat pregătirile la mijlocul săptămânii trecute. Adeptul unui sistem de pregătire în care vrea permanent să-şi verifice jucătorii, antrenorul turnenilor Vali Bădoi a stabilit deja primul joc amical, disputat sâmbătă la Popeşti Leordeni, contra echipei clasată pe locul 6 în seria a 2-a, Liga a 3-a, Gloria. Cu acest prilej, turnenii au urmărit câţiva jucători veniţi în probe, astfel că nu rezultatul a contat, cât prestaţia echipei. În timp ce în prima repriză cei din Popeşti Leordeni au pus unele probleme turnenilor, după pauză, odată cu intrarea mai multor jucători de la Sporting, echilibrul de forţe din teren s-a contrabalansat radical; iar ocaziile irosite de turneni, plus dominarea aproape completă, n-au dus decât reducerea rezultatului de pe tabelă şi un eşec la startul jocurilor de verificare.

 

– Gloria Popeşti – Leordeni – Sporting Turnu Măgurele 2-1 (V. Dinu 11, 23 / Florinel Mitrea 74 pen); pentru Sporting Turnu au jucat: Prisăceanu (FC Olt Slatina), C. Ilie, A. Sălcianu, M. Frujină, M. David, M. Urucu, V. Bădoi, Râmboiu (FC Olt), L. Teleoacă, Petunea, G. Marioara; au mai intrat după pauză S. Mitroi, I. Ştirbu, S. Mitran, F. Mitrea, G. Mihăiţă (PH), G. Dumitrescu, I. Cioran (Unirea Brânceni), Pantilimon.

Următorul joc de verificare pentru Sporting Turnu Măgurele este stabilit miercuri, 22 iulie, în deplasare la CS Podari, după care vor avea loc jocuri amicale cu echipe ca Metaloglobus Bucureşti sau FCM Alexandria.

B.Pană

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.