La câteva zile de la reunirea lotului de jucători, FCM Alexandria şi-a stabilit deja primul joc de verificare. Întrucât antrenorul Gabriel Lungu a avut la pregătire în ultimele zile peste 30 de jucători zilnic, primul joc de verificare a fost programat chiar în această săptămână, tocmai pentru a se face selecţia de rigoare. În acest sens, pentru vineri, 25 iulie, alexăndrenii au stabilit un prim test din această vară, contra echipei Voinţa Snagov (recent promovată în Liga a 3-a), jocul urmând să se dispute pe stadionul Municipal din Alexandria (cu începere de la 10.30). “Vrem să ne facem o impresie asupra tuturor jucătorilor, vrem să-i verificăm pe toţi, după care vom menţine în lot jucătorii care ne interesează”, ne-a transmis un oficial de la FCM, confirmând faptul că amicalul de astăzi este cel care poate definitiva lotul de jucători.
Din punct de vedere al lotului de jucători, situaţia de la FCM Alexandria începe să se lămurească; sunt câţiva jucători interesanţi pe care conducerea clubului ar vrea să-i păstreze (din cei aflaţi “în probe”), s-au făcut câteva achiziţii deja (atacanţii Daniel Ene – de la Clinceni, Marius Stanciu, mijlocaşii Dan Bădănoiu – ambii de la Videle, Cosmin Căpăţână – de la FC Olt), dar au plecat alţii (Mihai Marin, Sorin Răducu – în Bucureşti, Levent Celic – la Sporting Roşiori).
De asemenea, singura echipă divizionară din Teleorman, Sporting Roşiorii de Vede, îşi începe de asemenea seria jocurilor de verificare în acest week-end. Echipa pregătită de Cristi Negru are în pregătire peste 30 de jucători, însă şi acolo situaţia este similară cu cea de la Alexandria, de aceea sâmbătă este programat un joc de verificare împotriva celor de la Astra Plosca (pe 26 iulie, ora 10.00). “Vrem ca în câteva zile să tragem linie, cine rămâne şi cine nu”, a spus preşedintele roşiorenilor, Gabriel Vlădulescu, cel care a precizat că s-au depăşit momentele de cumpănă de acum două săptămâni, legate de resursele financiare ale clubului. “Sunt deja 7-8 agenţi economici care ne ajută, sperăm să mai găsim câţiva, pentru a angaja jucătorii şi să rezolvăm problema din acest punct de vedere. Sigur, fără implicarea directă a domnului primar, care mereu a fost alături de noi, nu cred că se putea face acest lucru”, a spus Vlădulescu. În privinţa jucătorilor, lotul se pare că s-a conturat în mare măsură – pe lângă Celic, deja acontat, sunt discuţii avansate cu fundaşul Ionuţ Celea, mijlocaşii Stoichiţoiu şi Bâră, dar şi alţi sportivi sunt în vizor, pentru un eventual transfer.
B. Pană