Politic

Prefectura Teleorman va avea din nou șef de Cancelarie

Postul de șef al Cancelariei Prefectului Teleorman, vacant încă de la plecarea actualului director adjunct al Direcției de Statistică, Gabriel Crîngeneanu, din funcție, va fi ocupat în mandatului prefectului Liviu Dumitrașcu. Numirea ar urma să fie făcută în perioada următoare, iar funcția va fi preluată de Adelina Sfăt, membru PNL încă din anul 2004 și consilier în cadrul Administrației Prezidențiale, Departamentul Comunicare Publică, în ultimii cinci ani. Venirea unui specialist în comunicare pe postul de Șef de Cancelarie ar putea fi de bun augur pentru Prefectură, mai ales în contextul în care instituția nu a stat tot timpul bine la acest capitol.

Despre Adelina Sfăt se știe că este din Roșiorii de Vede, că este membru PNL încă din anul 2004 și că a fost consilier parlamentar, în Parlamentul României, la Camera Deputaților. De asemenea, timp de trei ani, a fost consilier local în cadrul Consiliului Local Roșiorii de Vede, din partea PNL.

La Cancelaria Prefectului, un compartiment organizatoric distinct în Prefectura Teleorman, Adelina Sfăt ar urma să coordoneze o echipă formată dintr-un consilier, un consultant și un secretar. Pe durata exercitării funcției de director de Cancelarie, Adelina Sfăt se va subordona direct Prefectului de Teleorman, Liviu Dumitrașcu.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.