Dragi teleormăneni,
Astăzi este cea mai luminoasă sărbătoare a României, ilustrând cel mai important moment al istoriei noastre naționale – Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Oriunde ne-am afla, în țară sau peste hotare, astăzi, mai mult ca niciodată, sărbătorim dragostea față de țară, și fată de ceea ce reprezentăm noi, ca popor.
Din păcate, amploarea festivităților este restricționată din cauza măsurilor de prevenție necesare în contextul provocat de pandemia de COVID-19, care ne afectează încă de la începutul acestui an. Doar împreună, cu speranță și încredere în viitor, avem puterea să de a depăși criza generată de pandemia de coronavirus. Sunt momente dificile, dar numai uniți, implicați și solidari vom trece cu bine peste această grea încercare.
Hotărârea și curajul înaintașilor, cei care au luptat pentru îndeplinirea obiectivelor naționale acum 102 ani trebuie să se transforme în modele care să ne ghideze toate acțiunile pe care le întreprindem.
Suntem datori în fața lor și avem o obligație fată de generațiile viitoare să acționăm astăzi pentru România de mâine, pentru dezvoltarea Teleormanului, pentru condiții de trai mai bune în fiecare localitate.
Vreau să mulțumesc Guvernului condus de prim-ministrul Ludovic Orban pentru întreaga activitate de până acum, pentru efortul și pentru mobilizarea de care a dat dovada în acest an atât de dificil.
Mulțumesc, de asemenea, pentru investițiile în modernizarea și dezvoltarea județului nostru, care nu au ținut cont de culoarea politică sau de alte criterii subiective. În acest an, Guvernul României a demonstrat că și Teleormanul contează.
Dragi teleormăneni,
Împreună vom trece cu bine peste această perioadă, iar astăzi nu pot să nu mulțumesc personalului medical, tuturor celor implicați și dumneavoastră, cetățenilor. Vă doresc tuturor: Multă Sănătate!
La mulți ani, România! La mulți ani, teleormăneni!
Prefectul județului Teleorman, Liviu Dumitrașcu