Politic

Prefectul judeţului a emis ordinul de încetare a mandatului în cazul primarului de la Suhaia

BitanuDupă ce joi, 25 iunie, magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins recursul formulat de primarul comunei Suhaia, Barbu Costel, în procesul cu Agenţia Naţională de Integritate ca fiind nefondat, iar edilul de la Suhaia şi-a prezentat demisia, prefectul judeţului Teleorman, Carmen Daniela Dan a emis şi ordinul prin care se constată încetarea de drept a mandatului de primar al comunei Suhaia, al copreşedintelui PNL Teleorman Costel Barbu.

„În temeiul prevederilor art.19, alin.(1), lit.a, art.26 şi ale art.27, alin.(1), din Legea nr. 240/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată cu modificările şi completările ulterioare, Dan Carmen Daniela – Prefectul Judeţului Teleorman a emis ordinul prin care se constată încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de primar al comunei Suhaia, al domnului Costel Barbu, ca urmare a constatării stării de incompatibilitate şi respectiv ca urmare a depunerii demisiei”, se arată în documentul emis de Instituţia Prefectului.

Totodată, se mai arată în ordinul prefectului, până la alegerea noului primar, atribuţiile primarului vor fi exercitate de către viceprimarul comunei Suhaia, Dumitrescu Aurel. (Violeta MOCANU)

One Comment

  1. Corupt pana in maduva oaselor…

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.