Prefectul județului Teleorman, Emilia Paraschivescu a convocat, în perioada 26-28 mai, o serie de întâlniri în toate zonele județului, pentru a găsi, împreună cu primarii și reprezentanții unităților administrativ-teritoriale, soluții pentru accelerarea campaniei de vaccinare împotriva COVID-19. Demersul a avut drept obiectiv mobilizarea pentru campania de vaccinare în județul Teleorman, în special în mediul rural. 
La cele cinci întâlniri, organizate în Alexandria, Roșiorii de Vede, Turnu Măgurele, Zimnicea și Videle, au participat, din partea Consiliului Județean, vicepreședinții Raluca Fedeleș și Adrian Florescu.
Prefectul județului, Emilia Paraschivescu a cerut autorităților să transmită în comunitățile locale mesaje de susținere a campaniei de vaccinare și de conștientizare a beneficiilor imunizării împotriva COVID-19 și a reiterat, totodată, faptul că vaccinarea este, în prezent, cea mai sigură cale de reîntoarcere la normalitate.
Totodată, pentru continuarea campaniei de vaccinare, prefectul Emilia Paraschivescu a cerut primarilor să facă o situație a persoanelor care doresc să se vaccineze împotriva COVID-19, fiind stabilite și alte detalii organizatorice care să faciliteze procesul de vaccinare în comunitățile locale.
Numărul total de doze de vaccin administrate, în județ, de la debutul campaniei de vaccinare și până în data de 27 mai, inclusiv, este de 97.102. Au fost vaccinate 52.845 persoane cu prima doză , 41.931 de persoane cu a doua doză și 2.326 de persoane cu vaccin Johnson&Johnson, prin intermediul medicilor de familie.

















