Ioan DUMITRESCU
Prefectul judeţului Teleorman, Liviu Dumitraşcu, prefect de sorginte liberală, după instalarea noului Guvern condus de social-democratul Sorin Grindeanu, ştie că viaţa prefecţilor ca reprezentanţi ai Guvernului în teritoriu este de scurtă durată, declarând că a venit la Instituţia Prefectului cu contract de muncă pe perioadă determinată de timp. Prefectul Liviu Dumitraşcu declară că singurul prefect longeviv în funcţie este Gigi Petre, de la Ialomiţa, care este în funcţie din anul 2006. Liviu Dumitraşcu apreciază că Instituţia Prefectului trebuie condusă de un prefect numit politic, atâta timp cât prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu, Guvernul fiind cea mai politizată structură a statului. Despre viitorul prefect de Teleorman, actualul prefect declară că este foarte posibil ca acesta să nu vină din partea Partidului Social Democrat, ci mai de grabă din partea Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE), fiind un gest de bunăvoinţă către ALDE din partea Guvernului Grindeanu, implicit a noului ministru de Interne, teleormăneanca Carmen Daniela Dan.
Despre actualul ministru de Interne, prefectul Liviu Dumitraşcu, care într-o perioadă a avut-o pe Carmen Daniela Dan în funcţia de subprefect, apoi s-a operat o rocadă, aceasta devenind prefect plin, are numai vorbe de bine. Alegerea lui Carmen Daniela Dan în funcţia de ministru la Interne, este apreciată de Liviu Dumitraşcu ca una înţeleaptă, aceasta nefiind cea mai rea decizie a primului ministru Sorin Grindeanu, chiar dacă Liviu Dumitraşcu apreciază că nu este nici cea mai bună. Despre Carmen Daniela Dan, prefectul Liviu Dumitraşcu susţine că aceasta cunoaşte foarte bine administraţie publică locală, este o fiinţă energică şi care, în perioada în care a fost prefect al judeţului Teleorman, a gestionat foarte bine toate situaţiile cu care s-a confruntat, şi nu au fost puţine.