Social

Povești de viață, “spuse” de Muzeul Județean / “Noi dacă intrăm în colectiv, am fost deportați degeaba!”

Fotografii de epocă reprezentând familia Dănac în deportare. Familia era formată din următorii membrii: Sterea – bunicul considerat chiabur, fiind negustor de boi, Rada – mama și copiii: Maria și Florica.

După revolta din Siliștea de Videle din iulie 1950, aceștia sunt ridicați și deportați în Bărăgan. Aici au stat un an în localitatea Valea Dacilor și 5 ani în localitatea Valu lui Traian.

La Valea Dacilor au stat în dormitoare comune înființate din grajdurile de animale, unde nu existau paturi. Au trebuit să scoată ușile și să doarmă pe ele. Aici au locuit până în luna decembrie când a venit gerul foarte puternic: „nu aveam sobe, lemne, nimic, ne încălzeam foarte greu…”.

La Valu lui Traian condițiile de viață au fost relativ mai bune pentru că deportații au locuit în gazdă la localnici. S-au stabilit relații de respect reciproc și omenie chiar dacă erau turci, tătari. Familia Rada Dănac a locuit în gazdă la turci: „erau omenoși chiar dacă nu prea știau românește”.

Aici Florica Dănac va profesa ca învățătoare și îi va învăta pe copii de tătari și turci limba română. Cea de-a doua fotografie o arată pe Florica Dănac în rolul de învățătoare.

După revenirea în localitatea Videle familia Dănac nu a mai găsit nimic: „în anul 1956 când ne-am întors acasă n-am mai găsit nimic, comuniștii ne-au luat tot, nici gard nu ne-au lăsat. Au luat până când și săpunul din pod…” și „am luat-o de la lingură, fiindcă comuniștii ne-au golit casa”.

La nivelul anului 1960, familia Stere Dănac se opunea încă intrării în colectiv spunând: „noi dacă intrăm am fost deportați degeaba”!

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.