Varianta aleasă reprezintă un real avantaj atât pentru PSD, cât şi pentru PNL, eliminând aproape orice şansă ca partidele mici ori cele nou formate să câştige vreun primar.
În schimb, marile blocuri politice, repsectiv PSD şi PNL, care deţin majoritatea primarilor în funcţie, vor avea toate şansele să câştige noi mandate.
În ce priveşte partidele mici, varianta rămasă este formarea unor alianţe cu cele două formaţiuni mari.
Primarii teleormăneni, cu vechime în administraţie, consideră că oricare dintre variantele de alegere a primarilor, fie într-un singur tur de scrutin, fie cea în două tururi de scrutin, este avantajoasă pentru ei. Un exemplu concret în acest sens este primarul Comunei Călineşti, Gabriel Haită, care crede că cele 75 de procente obţinute în alegerile locale din 2012 reprezintă o confirmare a mandatelor sale şi orice variantă de alegere a primarului este avantajoasă în cazul său.
“Un tur de scrutin pare să fie varianta potrivită, dar, în cazul meu, oricare variantă ar fi avantajoasă. Am obţinut 75% în alegerile trecute şi am de gând să candidez pentru un nou mandat”, a declarat Gabriel Haită.
Pentru primarii care provin din partidele mici sau pentru candidaţii independenţi, varianta alegerii primarilor într-un singur tur de scrutin nu pare să fie avantajoasă, aceştia neputând beneficia de susţinerea unei forţe politice care să garanteze succesul.
Cu toate acestea, primarul independent al Comunei Frăsinet, Adrian Ghimiş, aflat deja la al patrulea mandat, consideră că alegerea primarilor în două tururi de scrutin nu este decât “o cheltuiala în plus” şi crearea premiselor unor “aranjamente” între candidaţi.
“Consider că este o cheltuială în plus şi dă ocazia candidaţilor să facă tot felul de aranjamente între cele două tururi. Eu cred că cel care are cele mai multe şanse să câştige, caştigă oricum, fie că e în urma unui tur, fie că sunt două tururi”, a declarat Adrian Ghimiş.(Violeta Mocanu)