La aproape o lună de la începerea anului şcolar, unităţile de învăţământ teleormănene încă mai caută dascăli pentru ocuparea unor posturi vacante. Cele mai multe posturi au devenit disponibile după începerea cursurilor. În acestă situaţie se află Şcoala Gimnazială nr. 4 din Turnu Măgurele care are disponibil un post de învăţător pentru programul step by step, concursul urmând să aibă loc luni, 14 octombrie, Şcoala Gimnazială nr. 7 din Alexandria care la acestă dată are neacoperite 6 ore pe săptămână la disciplina Cultură de specialitate şi instruire practică -mecanic, ore în cadrul programului “A doua şansă” pentru ocuparea cărora se organizează concurs în data de 16 octombrie, Şcoala Gimnazială Nenciuleşti care caută o educatoare pentru grădiniţa din localitate, organizând concurs tot pe data de 16 octombrie, Şcoala Gimnazială Slobozia Mândra care are disponibile două posturi de învăţător, concursul urmând să aibă loc pe 24 octombrie şi Şcoala Gimnazială Buzescu care organizează concurs pentru ocuparea unor posturi la disciplinele limba romani, informatică, religie ortodoxă şi religie adventistă atât pentru Buzescu cât şi pentru Peretu, Plosca sau Conţeşti în data de 31 octombrie.
Programul concursurilor şi condiţiile de înscriere la acestea au fost făcute publice pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Teleorman. (M.D.)