Politic

Posibilă rocadă la Prefectură

Ioan DUMITRESCU

În cursul şedinţei de Guvern din data de 19 octombrie 2016 urma a se lua o hotărâre prin care unii dintre prefecţi, reprezentanţii Guvernului în teritoriu, urmau a fi înlocuiţi, chiar dacă mai sunt mai puţin de două luni până la alegerile parlamentare din 11 decembrie. La Instituţia prefectului din judeţul Teleorman se ia în vedere schimbarea subprefectului Alexandru Ceciu. Se vorbea despre înlocuirea acestuia cu fosul progresist Florică Mara, preşedintele Organizaţiei judeţene Teleorman al Uniunii Naţionale pentru Progresul României. Acesta însă nu a confirmat zvonul respectiv, susţinând în continuare că stă departe de politică şi nu s-a hotărât dacă să treacă sau nu la liberali, declarând că nu vede nimic concret la Partidul Naţional Liberal. După fuziunea UNPR cu PMP, mulţi dintre progresiştii teleormăneni au refuzat respectiva fuziune. Tot miercuri, foştii progresişti, inclusiv Florică Mara, urmau a avea o întrunire, în care să decidă în ce parte să îşi ia drumul politic, alături Adrian Florescu, preşedintele PMP Teleorman, refuzând să meargă.
În ce priveşte persoana care va fi numită de Guvern ca reprezentant al Executivului în teritoriu, pe surse, se pare, că aceasta va veni din zona liberalilor.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.