Portrete asemănătoare de candidaţi

Ioan DUMITRESCU

Zilele acestea, în toate formaţiunile politice se dau lupte pentru nominalizarea candidaturilor pentru Parlament. Mulţi chemaţi, puţini aleşi; mulţi îşi imaginează că pot deveni senatori sau deputaţi, iar imaginaţia lor este alimentată atât de “valenţele” actualilor parlamentari, cât şi de prestaţia celor din toate mandatele postdecembriste. Unii peltici, alţii buni oratori, unii politicieni de mâna a doua, alţii care vor să facă o afacere din politică, cu toţii, şi mai mult decât atât se înghesuie zilele acestea pe lângă şefii lor de partide în speranţa că vor putea fi nominalizaţi ca şi candidaţi în Parlament.

Toţi vor binele ţării, al naţiunii şi declară că soluţiile lor sunt unicat, chiar dacă nu sunt înregistrate la OSIM unde nu există încă un capitol pentru soluţii politice de redresare a naţiunii. Colegiile sunt puţine însă, iar formaţiuni politice sunt deja prea multe. Multe dintre partide, după ce s-au constituit în alianţe şi uniuni, acum regretă faptul că trebuie să împartă candidaturile de prin colegii cu aliaţii lor. Există şi formaţiuni politice care susţin încă faptul că nu vor face nicio alianţă preelectorală, în speranţa că vor reuşi să intre în Parlament bazându-se pe propriile puteri; gândurile efemere, vor fi risipite pe 10 decembrie, când mulţi vor rămâne cu buzele umflate, vor face mai apoi contestaţii şi vor fi cât mai vocali acuzând adversarii de fraudă şi mită electorală.

Criteriile de selecţie a candidaţilor din formaţiunile politice este posibil să difere de criteriile de selecţie ale alegătorilor; este posibil ca electoratul să se mai fi maturizat spre deosebire de clasa politică ce suferă în continuare de infantilism; este posibil ca alegătorii să fi suferit, în ultimul mandat, de o primenire morală spre deosebire de clasa politică încă putredă şi viciată; şi este posibil ca alegătorii, în numărul lor imens, să nu mai suporte minciuna, nici escrocheriile, nici furtişagul, spre deosebire de clasa politică, care se hrăneşte din minciună şi promisiuni deşarte.

Dacă ar construi cineva un profil al candidaţilor la Parlamentul României, s-ar vedea că toţi practică acelaşi şablon: să fie morali, integri, curaţi, să nu fi avut probleme cu justiţia, să aibă însă bani să îşi susţină propria campanie şi eventual şi a partidului din care fac parte, să fie generoşi cu doleanţele cetăţenilor, să vegheze la treburile ţării, şi câte şi mai câte astfel de deziderate.

Nici nu mai contează că sunt de stânga, de centru, sau de dreapta, candidaţii s-ar putea confunda cu uşurinţă, şi mai ales în ziua votării; unii dintre candidaţi chiar mizează pe o eventuală astfel de confuzie. Cine va pierde şi cine va câştiga în urma derutei stârnite de similitudini? Cu certitudine vor câştiga doar cei aleşi, iar cei care vor pierde se vor risipi şi împrăştia în marea masă a alegătorilor. Este foarte posibil ca în ziua importantă pentru candidaţi, în ziua alegerilo parlamentare să se işte şi câteva busculade, să se întărâte spiritele, să se mai dezmorţească oasele cu ciomăgeli, sau să meargă foarte puţini la votare, în cazul în care în ziua respectivă s-ar putea să fie o viforniţă sau drumuri înzăpezite. Totul este posibil, la fel cum este foarte posibil ca viitorii parlamentari să nu difere cu mult de cei actuali, spre ghinionul alegătorilor.