Campania „Luna plantării arborilor” se desfășoară la nivel național în fiecare an, în perioada 15 martie – 15 aprilie, fiind unul dintre evenimentele prin care se dorește sensibilizarea publicului larg cu privire la importanța pădurilor.
Salvatorii s-au alăturat reprezentațiilor instituțiilor județene și locale și au participat la acţiunea de plantare a arborilor (plopi albi), în localitatea Alexandria. Pompierii militari au primit informații referitoare la planul de amenajare al terenului forestier, le-a fost prezentată specia puieților și au fost instruiți de inginerii silvici cu privire la tehnica plantării și uneltele folosite.
Atât prin participarea la astfel de evenimente, cât şi prin campaniile de prevenire a incendiilor la fondul forestier, pompierii sunt alături de comunitate, susţinând acţiunile de ecologizare şi protejare a mediului înconjurător, astfel încât și generațiile următoare să se poată bucura de un mediu curat și sănătos, informează ISU Teleorman.