Eveniment

Pompierii militari continuă acțiunile de prevenire și limitare a infectării cu COVID-19

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A. D. Ghica” al județului Teleorman au intervenit, în perioada perioada 09.11, ora 08:00 – 10.11, ora 08:00, la 35 de misiuni, dintre care 23 au fost cazuri ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, transmit reprezentanții instituției.

Potrivit sursei citate, salvatorii au intervenit, în perioada menționată, și pentru stingerea unui incendiu de furaje, în localitatea Călmățuiu de Sus, și au efectuat șase transporturi de persoane confirmate/suspecte COVID 19 către unitățile spitalicești, precum și cinci misiuni de decontaminare ale autospecialelor de intervenție folosite la transportul persoanelor confirmate cu noul coronavirus.

În perioada menționată, salvatorii teleormăneni au continuat acțiunile de informare, prevenire și limitare a răspândirii noului coronavirus în mai multe unități administrativ-teritoriale din județ (Alexandria, Nanov, Poroschia, Turnu Măgurele, Roșiorii de Vede și Ciuperceni). Astfel, au avut loc 16 misiuni de informare a populației cu privire la respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus, dar și controale la 26 de unități de comerț și alimentație publică unde pot fi întâlnite aglomerări de persoane. Pe timpul verificărilor, pompierii au constatat faptul că în unele împrejurări nu erau respectate măsurile de protecție individuală, motiv pentru care au aplicat 17 sancțiuni contravenționale.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.