Eveniment

Poliția Teleorman, recomandări pentru sărbătoarea Izvorul Tămăduirii

Polițiștii teleormăneni vor acorda o atenție sporită lăcașurilor de cult și zonelor adiacente, vineri, 7 mai, zi în care credincioșii prăznuiesc Izvorul Tămăduirii. Cum se așteaptă ca la slujbele religioase să participe un număr mare de credincioși, oamenii legii vor fi în stradă pentru sporirea siguranței și protecției cetățenilor. Totodată, polițiștii vin cu o serie de recomandări pentru cetățeni, respectiv să adopte un comportament civilizat, să acorde o atenție sporită măsurilor de prevenire a răspândirii Sars-CoV-2 dar și a modului de asigurare a bunurilor și obiectelor personale și să evite conflictele de orice natură.

Accesul în lăcașele de cult se face numai cu respectarea precauțiilor valabile pentru limitarea răspândirii infecției cu virusul Sars-CoV-2, este obligatorie păstrarea distanțării în interiorul lăcașurilor de cult, masca de protecție trebuie purtată astfel încât să acopere gura și nasul, trebuie evitate aglomerările, mâinile trebuie dezinfectate cât mai des, se interzice atingerea sau sărutarea obiectelor sacre de cult și se recomandă evitarea pelerinajelor sau călătoriilor religioase.

Polițiștii recomandă cetățenilor să nu aibă asupra lor sume mari de bani, iar, pe cât posibil, portofelul să-l păstreze în buzunarul interior al hainei, iar poșetele să nu fie lăsate nici un moment nesupravegheate.

De asemenea, se recomandă evitarea discuţiilor în contradictoriu cu persoane necunoscute, precum și evitarea înghesuirii și agresiunilor fizice. Sunt de evitat, totodată, și persoanele sau grupurile manifestă un comportament agresiv.

Pietonilor li se recomandă să se deplaseze pe trotuare, iar în cazul în care nu există trotuare sau poteci laterale, deplasarea se va face numai pe partea stângă a sensului de mers. Traversarea străzii se face numai la culoarea verde a semaforului, prin locuri marcate corespunzător cu indicator de trecere pentru pietoni sau pe la colţurile intersecţiilor.

Cei care se deplasează la slujbe cu autoturismul sunt sfătuiți să respecte regulile de viteză, să oprească și să staționeze numai în locurile permise. În cazul în care părăsesc autoturismul, cetățenii sunt sfătuiți să nu lase  la vedere  obiecte tentante, cum sunt poșete, portofele, bijuterii ori telefoane.

Pentru situaţiile urgente, cetățenii sunt sfătuiți să  apeleze imediat numărul unic pentru situații de urgență 112.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.