Politic

PNL Teleorman a depus candidaturile la BEJ

pnl-1Liberalii teleormăneni au depus miercuri, 26 octombrie, cu o zi înaintea termenului limită, listele de candidaturi pentru Senat şi Camera Deputaţilor, pentru alegerile parlamentare de pe 11 decembrie. Astfel, candidaţii PNL au trecut pe la Biroul Electoral Judeţean pentru a depune listele validate în şedinţa BPN de joi, 20 octombrie, în forma propusă de filiala judeţeană a liberalilor.

În acest sens, lista de candidaturi pentru Camera Deputaţilor va fi deschisă de Daniela Mara Calista, fosta consilieră a Alinei Gorghiu în perioada în care şefa PNL a ocupat funcţia de vicepreşedinte a camerei inferioare a Legislativului şi, de asemenea, consilieră a premierului Dacian Cioloş, funcţie din care şi-a dat demisia pentru a candida la parlamentare, urmată de Mihai Murar, consilier superior în cadrul AJOFM Teleorman. Locul trei de pe lista de candidaturi a liberalilor este ocupat de Mihail Cojocaru, primarul comunei Botoroaga, iar locul patru îi revine consilierului judeţean Cătălin Burcescu.

În ceea ce priveşte lista de candidaturi pentru Senat, aceasta este deschisă de preşedintele PNL Teleorman Eugen Pîrvulescu, în timp ce locul doi îi revine consilierului judeţean Maria Stoian. Locul trei de pe lista de candidaturi pentru camera superioară a Parlamentului este ocupat de consilierul judeţean Marin Ţole, iar locul patru revine primarului comunei Viişoara, Tiberiu Neamu.

De remarcat este faptul că cele trei locuri pe care liberalii teleormăneni le consideră ca fiind eligibile, respectiv primele două poziţii de pe lista pentru Camera Deputaţilor şi prima poziţie de pe lista pentru Senat, sunt ocupate de candidaţi care nu şi-au mai încercat norocul la alegerile parlamentare.

„Este o zi importantă pentru Partidul Naţional Liberal, filiala Teleorman, am depus listele pentru Parlamentul României, Camera Deputaţilor şi Senat. Obiectivul nostru este unul mare şi măreţ începând de pe 26 octombrie, campania şi pre-campania vor fi făcute de o echipă sănătoasă, o echipă curată, aşa cum ne cunoaşteţi, iar obiectivul este stabilit deja: doi deputaţi şi un senator”, a declarat preşedintele PNL Eugen Pîrvulescu după depunerea listelor de candidaturi.

„Ştiu că una dintre întrebările pe buzele tuturor recent a fost de ce Teleorman. În primul rând, o să vă spun că, în ultimul an, mi-am desfăşurat activitatea în Guvernul României. Am avut plăcerea să mă implic în mai multe proiecte care ţin de acest judeţ, fie că vorbim de Ministerul Agriculturii, despre cadastrare, de sistemul de irigaţii, de Ministerul Economiei, aceste proiecte mi-au dat prilejul să vin în judeţ, să văd despre ce este vorba, şi să mă ambiţioneze să creăm o legătură între Teleorman şi Bucureşti, să-l ridicăm economic, să-l ridicăm social”, a declarat Daniela Mara Calista, cea care deschide lista de candidaturi pentru Camera Deputaţilor. (Violeta Mocanu)

4 Comments

  1. Doar de atat ati fost in stare? NUmai distrusi aveti pe liste!

  2. Ca-Lista!!!!Este exact ca TOTATA LISTA=de ras si de voie buna!Partzulescu este un munte de INCOMPETENTA, NESIMTIRE, PROSTIE CRONICA!!!HUIDEO, ma jegosilor!

  3. Veniti cu Parvulescu, Calista, Botoroaga si va mirati de ce aveti 10%! Cum sa votezi asa ceva?! Nu stiti decat sa mintiti, sa injurati si sa faceti mitinguri…

  4. bitin nicolae

    niste ratati toti

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.