Economie

PNI “Anghel Saligny” / Au fost semnate contractele de finanțare pentru modernizarea străzilor și drumurilor de interes local din comunele Bragadiru și Moșteni

Până în prezent, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a semnat 98 de contracte în cadrul Programului Național de Investiții “Anghel Saligny”, 31 de contracte de finanțare fiind semnate vineri, 25 noiembrie, două dintre ele vizând proiecte de modernizare străzi și drumuri de interes local din în comunele Bragadiru și Moșteni din județul Teleorman, dar și construirea podului peste râul Călmățui.

Valoarea totală a celor 31 de contracte este de 321.382.067,32 de lei, pentru modernizarea infrastructurii rutiere, extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare și construirea de poduri.

În ceea ce privește investițiile în cele două comune teleormănene, se va realiza modernizarea străzilor în comuna Bragadiru (jud. Teleorman), valoarea contractului fiind de 14.000.000 lei, iar în comuna Moșteni vor fi modernizate drumuri de interes local, cu o sumă alocată de  5.984.803,23 lei.

De asemenea, a fost semnat contractul pentru construire pod pe DJ 653, peste râul Călmățui din comuna Călmățuiu, km 87+891-87+904 (Consiliul Județean Teleorman), valoarea investiției fiind de 2.895.403,64 lei.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.