Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat joi, 8 august, sumele necesare decontării facturilor pentru 132 de obiective de investiții realizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
La nivelul județului Teleorman, au fost făcute plăți către patru primării, astfel: Primăria Călinești a primit suma de 66.045 lei, Primăriei Zimnicea i-au fost alocați 52.360 lei, Primăria Nenciulești – 238.000 lei, iar Primăria Dracea a primit 1.004.246,99 lei.
Celor patru unități administrativ-teritoriale din Teleorman le-au fost alocate sumele solicitate pentru decontarea lucrărilor efectuate la proiecte aflate în implementare în cadrul componentelor C10 – Fondul Local.