Social

Planul de măsuri și recomandările autorităților pentru minivacanța de Rusalii

În contextul Sărbătorii Rusaliilor Ortodoxe, pentru asigurarea protecției populației, menținerea climatului de ordine și siguranță publică și prevenirea apariției unor evenimente nedorite la nivelul județului, instituțiile MAI subordonate Instituției Prefectului Județul Teleorman, au adoptat o serie de măsuri prin care să se previna apariția sau escaladarea unor situații de natură să aducă atingere siguranței cetățenilor, transmit reprezentanții Prefecturii.

În acest sens, IPJ Teleorman îi revin următoarele obiective:

Structurile operative vor acționa pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, respectarea ordinii și liniștii publice, prin crearea unui sistem integrat de prevenire și combatere a infracționalității stradale, precum și adoptarea celor mai eficiente măsuri pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică.

Desfășurarea de acțiuni cu valențe atât preventive și proactive, precum și reactive și combative, în spațiul public, asigurarea unei capacități de intervenție, unitară și coordonată, la producerea unor acte de tulburare a ordinii publice sau unor situații de urgență.

În perioada 10 -13 iunie, a.c., polițiștii teleormăneni vor acționa în segmentul stradal pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea infracțiunilor cu violență, intervenția la evenimente sesizate prin S.N.U.A.U 112, Independent sau în sistem integrat.

La nivelul județului au fost constituite rezerve de intervenție din cadrul structurilor de Acțiuni Speciale care, la nevoie și în funcție de solicitări vor acorda sprijin celorlalte elemente de dispozitiv.

16 polițiști din cadrul structurilor rutiere vor acționa zilnic cu 8 aparate radar pe arterele rutiere care tranzitează județul, acționând în principal pentru respectarea regimului legal de viteză, prevenirea accidentelor rutiere și ambuteiajelor, având în vedere valorile de trafic crescute în această perioadă din și înspre București.

Se va asigura prezența activă, la vedere, a efectivelor de siguranță publică, în uniformă adecvată și cu mijloacele din dotare, în special în zonele aglomerate pentru descurajarea comiterii de fapte antisociale, precum și asigurarea respectării principiilor legalității, proporționalității și gradualității folosirii forței și mijloacelor din dotare.

Zilnic un număr de 150 de polițiști vor acționa în segmentul stradal pentru realizarea obiectivelor stabilite.

Efective din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalității Economice vor acționa pentru combaterea actelor de contrabandă și evaziune fiscală, prin acțiuni de verificare a legalității desfășurării activităților în unitățile de alimentație publică .

Polițiștii recomandă locuitorilor județului, să respecte câteva reguli elementare pentru a nu fi victima unor infracțiuni:

* manifestați grijă pentru banii și bunurile proprii în locurile aglomerate( piețe, magazine, gări, parcuri de agrement) pentru a nu devenit ținta hoților de buzunare;

*dacă părăsiți locuința în această perioadă , asigurați – vă că ați încuiat bine ușile și ferestrele, iar dacă locuiți la curte , manifestați atenție și la anexele gospodărești;

* în această perioadă, acordați o atenție sporită supravegherii copiilor, mai ales în zonele aglomerate pentru a evita orice risc ( dispariție, accidente de circulație);

* pietonilor le recomandăm să circule pe trotuare, să traverseze strada numai prin locurile speciale amenajate și după ce s-au asigurat temeinic, să nu staționeze pe partea carosabilă; *recomandăm participanților la trafic să respecte legislația în vigoare, să circule cu atenție, să adapteze viteza la condițiile carosabilului, să respecte distanța între autovehicule, să nu conducă dacă sunt obosiți sau au consumat băuturi alcoolice sau alte substanțe, să evite manevrele imprudente și să respecte semnalele polițistului rutier;

*nu răspundeți la provocări cu violență , nu va antrenați în dispute sau altercații, încercați să evitați conflictele ;

*în caz de urgență apelați 112.

ISU Teleorman îi revin următoarele obiective:

Zilnic, peste 150 de pompieri vor asigura măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și acordarea primului ajutor calificat. Aceștia sunt pregătiți să intervină pentru salvarea vieții, bunurilor materiale și a mediului înconjurător cu 20 de autospeciale de lucru cu apă și spumă, dintre care șase cu modul de descarcerare, două autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, șapte ambulanțe SMURD, o autospecială de transport personal și victime multiple (ATPVM) și două autospeciale de descarcerare.

Vor fi dispuse măsuri privind planificarea, organizarea și desfășurarea de controale de prevenire a situațiilor de urgență la obiectivele din categoria supermarketurilor, structurilor de turism, cazare, alimentație publică, precum și la lăcașurile de cult. Inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman desfășoară în această perioadă acțiuni de control și diseminare a informațiilor cu caracter preventiv la principalele lăcașuri de cult și ansambluri mănăstirești din județ, astfel încât slujbele religioase organizate cu prilejul Rusaliilor să se desfășoare în condiții de siguranță.

Pompierii recomandă cetățenilor :

Enoriașilor, să nu blocheze cu autoturismele căile de acces, să utilizeze cu atenție lumânările, să nu le amplaseze în apropierea materialelor ușor combustibile, iar după încheierea slujbei să nu lase lumânările și candelele aprinse, nesupravegheate.

Celor care aleg să petreacă în aer liber, în special în pădurile din apropierea localităților:

– să respecte instrucțiunile de apărare împotriva incendiilor afișate sau dispuse de personalul silvic;

– să nu aprindă focul în pădure pe timp de vânt;

– înainte de aprinderea focului, să curețe locul de materialele care se pot aprinde ușor;

– să păstreze lângă foc o rezervă de apă, pentru a putea stinge imediat vegetația uscată ce s-ar putea aprinde;

– sunt interzise accesul cu autovehicule personale pe drumurile forestiere și aprinderea focului la o distanță mai mică de 100 m de liziera pădurii;

– să stingă focul cu apă, cărbunii încinși sau jarul înainte de a pleca din locul unde au petrecut;

– să nu lase copiii să se joace cu focul.

Solicităm cetățenilor sa anunțe toate situațiile care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător la numărul unic pentru apeluri de urgență 112!

Inspectoratului de Jandarmi Județean Teleorman îi revine obiectivul de instituire a unor dispozitive de ordine şi siguranţă publică, astfel încât să fie evitate aglomerările de persoane sau alte incidente.

Jandarmii recomandă cetățenilor:

– să manifeste înţelegere faţă de măsurile luate;

– să adopte un comportament civilizat;

– să respecte indicaţiile forțelor de ordine;

– să fie atenți la bunurile personale;

– să evite conflictele de orice natură şi să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi, dacă observă persoane care au un comportament antisocial.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.