Politic

Plângere prealabilă a consilierilor județeni PSD pentru revocarea hotărârii prin care PNL și-a desemnat cei doi reprezentanți în AGA EUROBAC

Așa cum anunțau încă de la finalul lunii mai, prin consilierul județean Eugen Vlad, social-democrații au semnat o plângere prealabilă, adresată conducerii Consiliului Județean Teleorman, prin care cer revocarea hotărârii prin care au fost desemnați cei doi reprezentanți ai Consiliului Județean în AGA EUROBAC Turnu Măgurele, ambii din partea PNL, respectiv Adrian Simionescu și Georgeta Simion.

„Solicităm conducerii Consiliului Judeţean Teleorman, ca, potrivit art.255 din O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ, să solicitaţi Instituţiei Prefectului Judeţul Teleorman să verifice legalitatea actului administrativ adoptat, în speţă Hotărărea Consiliului Judeţean Teleorman nr.101/31.05.2021, aducând la cunostinţă acestei instituţii prezenta plângere prealabilă formulată de cei 15 consilieri judeţeni semnatari în funcţie și motivele invocate în aceasta”, se arată în plângerea prealabilă semnată de aleșii PSD din Consiliul Județean.

Consilierii județeni PSD cer „revocarea actului administrativ (…) deoarece prin încălcarea prevederilor art. 176 din OUG nr. 57/2019 — Codul Administrativ s-a încălcat dreptul consilierilor judeţeni aleşi pe lista Partidului Social Democrat de a avea un reprezentant în Adunarea Generală a Asociaţilor a S.C. EUROBAC SRL Turnu Măgurele”.

Concret, aleșii PSD invocă încălcarea unui articol din Codul Administrativ, mai exact articolul 176, potrivit căruia „consilierii judeţeni împuterniciți să reprezinte interesele unităţii administrativ-teritoriale în societăţi, regii autonome de interes judeţean şi alte organisme de cooperare sau parteneriat sunt desemnaţi, prin hotărâre a consiliului judeţean, în condiţiile legii, cu respectarea configuraţiei politice de la ultimele alegeri locale”.

Astfel, susțin aleșii județeni ai PSD, cei doi reprezentanții desemnați de Consiliul Județean ar fi trebui să fie consilieri județeni, lucru care nu s-a întâmplat, în contextul în care nici Adrian Simionescu și nici Georgeta Simion nu au această calitate.

„Menţionăm că în timpul şedinţei dl. preşedinte Adrian lonuţ Gâdea a făcut precizarea expresă că la nominalizarea propunerilor pentru reprezentanţii consiliului în AGA la S.C. EUROBAC SRL Turnu Măgurele se impune respectarea prevederilor art. 176 din Codul Administrativ. Cu toate acestea, dl. Adrian Florescu, iniţiatorul proiectului de hotărâre, a propus ca reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Teleorman în Adunarea Generală a Asociaţilor a S.C. EUROBAC SRL Turnu Măgurele două persoane necunoscute. În pregătirea sau în cadrul şedinței de consiliu, nu au fost prezentate consilierilor judeţeni documente privind identitatea persoanelor fizice propuse, calificarea sau activitatea acestora, astfel că, nu se cunoaste dacă aceștia există în realitate sau dacă se află în stare de incompatibilitate. Și, nici chiar verbal, nu s-a prezentat un Curiculum Vitae al acestora, aşa cum era firesc, pentru că ei urmau să reprezinte interesele Judeţului Teleorman în AGA la S.C. EUROBAC SRL Turnu Măgurele. Persoanele propuse de dl. Adrian Florescu – vicepreşedinte şi consiler judeţean din partea Partidului Naţional Liberal (PNL) nu au fost prezente în sală în timpul şedintei şi, cu toate că din partea consilierilor aleşi pe lista Partidlui Social Democrat (PSD) s-a solicitat să fie prezentat acordul scris al celor propuşi ca reprezentanţi şi CV-urile personale, acest lucru a fost refuzat de iniţiatorul propunerii şi de unii consilieri judeţeni aleşi pe lista PNL”, se arată în plângerea prealabilă a aleșilor județeni ai PSD.

Mai mult, susțin social-demcorații, nici configurația politică nu a fost respectată, în contextul în care cei doi reprezentanți desemnați sunt din partea PNL, astfel că PSD nu și-a putut desemna un reprezentant. În acest fel, susțin social-democrații, a fost încălcat dreptul unei părţi a locuitorilor din Teleorman, în speță cei care au votat cu PSD, de a avea un reprezentant, desemnat dintre consilierii alesi pe lista PSD, în Adunarea Generală a Acţionaillor la S.C. EUROBAC SRL Turnu Măgurele.

Cei doi reprezentanți propuși de PNL, respectiv Adrian Simionescu și Georgeta Simion, au fost votați, în ședința ordinară a Consiliului Județean din mai, cu 17 voturi „pentru” și 16 „împotrivă”, în timp ce Marian Petculescu, din partea PSD, a obținut 16 voturi „pentru” și 17 voturi „împotrivă”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.