Problemele de sănătate cu care se confruntă deputatul Marin Almăjanu, cel care a ţinut de altfel în frâu organizaţia PNL Teleorman, au tulburat apele în rândul liberalilor teleormăneni. Pe la colţuri se vorbeşte că mare parte dintre aceştia, în special primarii liberali, dezaprobă tendinţele lui Eugen Pîrvulescu de a pune mâna pe conducerea partidului.
În demersul său de a prelua puterea în PNL Teleorman, prim-vicepreşedintele Eugen Pîrvulescu beneficiază, se pare, de sprijinul prim-vicepreşedintelui Dan Popescu şi al câtorva dintre primarii liberali apropiaţi acestuia. Cei mai mulţi dintre edilii liberali din judeţ nu sunt însă de acord cu preluarea organizaţiei de către Pîrvulescu, după cum se vehiculează.
În acest sens, liberalii teleormăneni cer conducerii de la Bucureşti să numească un preşedinte interimar pentru organizaţia din Teleorman. Vehiculaţi pentru a ocupa temporar funcţia de lider al liberalilor teleormăneni fiind, se pare, nu vreun liberal autohton, ci Ludovic Orban sau Mihai Voicu, lideri marcanţi ai PNL, ambii având relaţii foarte bune cu Marin Almăjanu şi cunoscând bine organizaţia din judeţ.
Dar, să pună mâna pe organizaţia PNL Teleorman nu este, după cum se discută în cercurile liberale, singura ambiţie a liberalului Pîrvulescu, acesta urmărind să se aleagă cu funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean la următoarele alegeri. Şi, având în vedere că alegerea şefilor de Consilii Judeţene se va face de către consilieri şi nu prin vot direct, cum este în prezent, lupta pentru funcţie va fi, cel mai probabil, deschisă negocierilor, la care se pare că Pîrvulescu se pricepe destul de bine… (Violeta Mocanu)
nea marin e superpotent! ne calareste organizatia de 20 de ani. iar,la gagici,e tare……. ca fularul!
din cate am observat pirvulescu este un tip foarte modest si nu s-a avantat niciodata sa se dea in spectacol. daca ar considera ca altcineva ar fi potrivit pentru acest post, sunt sigur ca l-as sprijini pe acela. dar sa fim seriosi. cine il cunoaste mai bine pe almajanu si cine ar fi mai bun pentru functia de presedinte pnl tr?
de unde stii, donsoara, ca se vrea presedinte? ai vorbit tu cu el? ai vorbit cu almajanu? iar scrii fara sa intrebi?
nea marine, nea marine vezi daca iei pastile!