Social

Peste o săptămână, preşcolarii şi elevii din învăţământul primar intră în vacanţă

vacantaMonica DUMITRESCU

Preşcolarii şi elevii din clasele primare mai au o săptămână de cursuri, după care vor intra într-o scurtă vacanţă. Potrivit structurii anului şcolar 2014-2015, vacanţa va începe pe 1 noiembrie. Cursurile vor fi reluate luni, 10 noiembrie. De această vacanţă vor beneficia în Teleorman aproximativ 22 500 de copii, 8356 preşcolari şi aproape 14 200 de elevi din clasa pregătitoare şi clasele I-IV. Majoritatea cadrelor didactice din învăţământul primar sunt de părere că acestă scurtă vacanţă nu este benefică pentru copii, care abia se obişnuiseră cu programul şcolar, după lunga vacanţă de vară. Cei mai mulţi dintre dascăli spun că după această vacaţă, copiii îşi ies din ritm şi se pierd zile bune până când se vor obişnui din nou cu şcoala, mai ales că Ministerul Educaţiei recomandă ca pe perioada vacanţei elevilor să nu li se dea teme.

Ceilalţi elevi, din ciclurile gimanzial şi liceal se vor bucura de vacanţă abia începând cu 20 decembrie, când va începe vacanţa de iarnă care va avea două săptămâni. Cursurile vor fi reluate pe 5 ianuarie 2015, însă nu pentru mult timp. Pe 31 ianuarie, odată cu încheierea semestrului I, elevii şi preşcolarii vor intra în vacanţa intersemestrială.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.