Eveniment

Peste 750 mc de lemn s-au tăiat ilegal în 2016 din pădurile din Teleorman

Monica DUMITRESCU

Potrivit ultimelor statistici date publicităţii de Direcţia Silvică Teleorman, în anul 2016, acţiunile specifice de pază a fondului forestier al judeţului s-au concretizat cu instrumentarea a două infracţiuni silvice şi 52 de contravenţii silvice, pentru care s-au aplicat amenzi în valoare de 78.650 lei. Volumul total de masă lemnoasă, tăiat ilegal în anul 2016, a fost de 751 de mc, din care 13 mc din infracţiuni, 47 mc din contravenţii şi 691 mc nejustificat de pădurari.

Controlul circulaţiei materialului lemnos, atât în fond forestier, cât şi pe drumurile publice, s-a finalizat prin 695 de acţiuni la care au participat, fie numai personal silvic, cât şi organe de poliţie sau jandarmi. Aceste acţiuni s-au concretizat prin 52 de contravenţii silvice la care  s-au aplicat amenzi în valoare de 54.850 lei şi confiscarea unui volum de masă lemnoasă de 117 mc din care 7 mc cherestea şi 110 mc lemne de foc.

“Considerăm că prin aplicarea prevederilor HG 470/2014, cu aplicabilitate din 8 octombrie 2014, privind aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase şi la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase, fenomenul comerţului neautorizat cu material lemnos s-a redus simţitor.”, a declarat ing. Marin Dumitru, directorul Direcţiei Silvice Teleorman.

Acesta a mai pecizat că suprafaţa total administrată de instituţia pe care o conduce este de 26.503 ha, din care 21.098 ha păduri de stat şi 5.405 ha păduri private cu contracte de pază şi administrare, şi este arondată în cadrul a patru ocoale silvice, 16 districte şi 74 de cantoane silvice, revenind astfel în medie 358 de ha fond forestier în pază pe fiecare canton silvic (pădurar).

“Asigurarea integrităţii fondului forestier privat, predat pe bază de contract ocoalelor silvice, a fost şi rămâne în continuare o prioritate a activităţii silvicultorilor teleormăneni”, a mai spus directorul Direcţiei Silvice Teleorman.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.