Consiliul Judeţean Teleorman este principalul beneficiar al unui proiect finanţat în cea mai mare parte din fonduri europene prin care va fi realizat un sistem de monitorizare, informare şi alarmare în caz de dezastre naturale şi vor fi achiziţionate echipamente specifice în situaţii de urgenţă pentru creşterea capacităţii de intervenţie pentru salvarea populaţiei. Este vorba despre proiectul “Îmbunătăţirea managementului situaţiilor de urgenţă în regiunea transfrontalieră” cuprins în Programul de cooperare transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013, al cărui buget are o valoare totală de 5.577.445,34 de euro, sursele de finanţare fiind în procent de 84,82% din fonduri europene, 13% din bugetul de stat şi 2,18% reprezentând cofinanţarea beneficiarului. Consiliul Judeţean Teleorman are ca parteneri în implementarea acestui proiect Primăria Svishtov şi Fundaţia pentru Democraţie, Cultură şi Libertate-Filiala Călăraşi.
Contractul de finanţare a fost semnat în iunie 2014, iar lansarea oficială a proiectului a avut loc miercuri, 29 octombrie, la Alexandria, în prezenţa tuturor beneficiarilor şi partenerilor din proiect. În deschiderea evenimentului, preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman a subliniat importanţa şi beneficiile implementării acestui proiect în Teleorman. “Proiectul face parte din strategia Consiliului Judeţean Teleorman de dotare a Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă “Al D Ghica”. Vor fi achiziţionate bărci, scări, vehicule de primă intervenţie şi comandă, vehicule de intervenţie, echipamente de alarmare şi comunicare în situaţii de urgenţă, care vor fi montate în localităţi teleormănene riverane Dunării. Este un proiect extrem de important care se adaugă celorlalte proiecte realizate prin Asociaţia de dezvoltare intercomunitară SUD Muntenia”, a spus Adrian Gâdea.
Despre proiect şi principalele obiective ale ale acestuia au vorbit şi reprezenanţii celor doi parteneri ai Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv al Primăriei Svishtov şi Fundaţia pentru Democraţie, Cultură şi Libertate-Filiala Călăraşi.
Proiectul “Îmbunătăţirea managementului situaţiilor de urgenţă în regiunea transfrontalieră” al cărui termen de finalizare este 30 noiembrie 2015, presupune realizarea unui sistem electronic de monitorizare care va furniza informaţii în caz de dezastre naturale, inclusiv în caz de inundaţii, şi achiziţia de echipamente necesare pentru intervenţii în situaţii de urgenţă. Sistemul electronic de supraveghere a zonei transfrontaliere va avea zece posturi de alarmare a populaţiei în caz de pericol care vor fi amplasate în comunele Islaz, Traian, Seaca, Viişoara, Fântânele, Năsturelu, Bujoru şi Pietroşani, precum şi în oraşul Zimnicea şi municipiul Turnu Măgurele. Tot sistemul va fi utilizat de către ISU Teleorman, unde va exista centru de comandă şi control al operaţiunilor. Prin intermediul aceluiaşi proiect se vor achiziţiona o serie de echipamente şi bunuri printre care se numără: scări de intervenţie auto, vehicule de intervenţie rutieră, macara platformă, microbuz cu 20 de locuri, barcă gonflabilă, vehicule rutieră de primă intervenţie şi comandă, bărci pentru deplasarea pe râu, camioane de intervenţie, staţie de filtrare a apei, două sirene, 10 staţii radio fixe, 20 de staţii radio portabile, laptopuri şi imprimante.