Preşcolarii şi elevii teleormăneni mai au de aşteptat aproximativ o lună până când vor primi produsele zilnice acordate prin programul social “Cornul şi Laptele”. În cadrul procedurii de licitaţie pentru atribuirea serviciilor de aprovizionare şi distribuire a produselor lactate şi a produselor de panificaţie de achiziţie a produselor de panificaţie şi lactate pentru anul şcolar 2013-2014, organizată de Consiliul Judeţean Teleorman s-a desfăşurat doar etapa de calificare a ofertanţilor pentru licitaţia electronică. Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean întârzierea a fost cauzată de modificarea repetată a reglementărilor legale în materie, astfel că termenele prevăzute de OUG nr. 34/2006, au determinat derularea începând abia din data de 19 septembrie, după începerea anului şcolar, a etapei de calificare a ofertanţilor pentru următoarea etapă, cea a licitaţiei electronice.
Pentru zonele de distribuţie din judeţul Teleorman (Alexandria, Roşiorii de Vede, Turnu Măgurele, Zimnicea şi Videle), au depus oferte 6 operatori economici, fiecare pentru toate cele 5 zone. Cele 30 de oferte sunt în faza de evaluare, în vederea stabilirii celor admisibile pentru participarea la licitaţia electronică, în urma căreia contractele vor fi atribuite câştigătorilor potrivit criteriului ”preţul cel mai mic”.
Potrivit preşedintelui Adrian Gâdea, prioritatea zero este asigurarea prin licitaţie a unor produse de calitate impecabilă, având în vedere că sunt destinate consumului copiilor. Astfel pentru menţinerea stării de sănătate şi nutriţie a copiilor, laptele trebuie să aibă minimum 3,2 % proteine şi 1,8 % grăsime, iar diversificarea programului cu produse derivate (iaurt, lapte bătut, sana sau chefir) nu va putea depăşi 33 la sută. În cazul grupelor speciale de consumatori (copii cu diabet, cu intoleranţă la lactoză etc.) furnizorii au obligaţia de a asigura regimul alimentar prescris de medicul specialist, tipul de hrană şi cantităţile fiind prevăzute în anexa la contractul de servicii.
Valoarea pachetului zilnic oferit fiecărui copil prin programul “Cornul şi laptele” este de 1,17 lei, iar numărul total al benficiarilor acestui program, în judeţul Teleorman, în anul şcolar 2013–2014, este de peste 34 mii de preşcolari şi elevi. (M.D.)