Economie

Peste 3000 de carnete de muncă se găsesc, încă, în custodia ITM Teleorman

În prezent, se mai găsesc în custodia Inspectoratului Teritorial de Muncă Teleorman un număr de 3026  carnete de muncă. Pentru înmânarea acestora, titularii trebuie să se prezinte la Inspectoratul Teritorial de Muncă cu actul de identitate. În situații excepționale, titularii pot împuternici și alte persoane pentru ridicarea documentelor, acestea vor prezenta la ITM copia actului de identitate a titularului carnetului de muncă, împuternicirea și propriul act de identitate. Persoanele interesate pot verifica dacă carnetul de muncă se găsește la ITM Teleorman pe site-ul online al instituției, secțiunea – Carnete de muncă neridicate de angajatori și titulari.

Pentru angajatori, înmânarea carnetelor de muncă se va face către reprezentantul legal al unității care se va prezenta cu ștampila unității (sau către altă persoană împuternicită, în scris, de către reprezentantul legal). La rândul lor, angajatorii trebuie să restituie carnetele titularilor.

Având in vedere importanța carnetului de muncă la deschiderea dreptului la pensie, angajatorii/titularii, care nu și-au ridicat carnetele de muncă, se pot prezenta la sediul  ITM Teleorman, situat în Alexandria,  str. Dunării, nr. 1  în vederea ridicării acestora.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.