Eveniment

Peste 30 de producători de vin din Alexandria sunt aşteptaţi la concursul anual de vinuri

Monica DUMITRESCU

Primăria Municipiului Alexandria şi Consiliul Local al Municipiului Alexandria organizează marţi, 31 ianuarie 2017, de la ora 10.00, în Clubul Pensionarilor, concursul “Cel mai bun vin alb/roşu/roze de pe plaiurile alexandrene”. Potrivit organizatorilor, până luni, 30 ianuarie, la orele prânzului, s-au înscris 30 de concurenţi, însă listele rămân deschise până în momentul începerii concursului, care este destinat în exclusivitate locuitorilor municipiului Alexandria. Aceştia pot participa doar dacă au vie pe rod în municipiul Alexandria şi doar cu vinuri de producţie proprie.

Concursul de vinuri a devenit tradiţie în Alexandria, acesta organizându-se de mai mulţi ani în preajma sărbătorii populare Zărezean. Ca şi la ediţiile anterioare şi anul acesta organizatorii au pregătit premii atractive pentru ocupanţii locurilor I, II şi III pentru fiecare categorie de vin. Premii simbolice vor fi acordate şi participanţilor care nu vor urca pe podium

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.