Social

Peste 2.800 de carduri noi, tipărite pentru asigurații teleormăneni

cititor cardConform hotărârii de Guvern care conţine normele metodologice de aplicare a cardului naţional de sănătate, acesta a devenit unicul instrument de validare și decontare a serviciilor medicale acordate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate începând cu data de 1 septembrie 2015. În perioada 1 februarie – 30 aprilie, utilizarea cardului naţional de sănătate a funcţionat în paralel cu actualul sistem de validare a serviciilor medicale. În acest fel, s-a asigurat accesul la servicii medicale şi asiguraţilor care încă nu au intrat în posesia cardului.

Persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani după data la care s-a implementat cardul de sănătate sau au dobândit calitatea de asigurat prin plata contribuţiei ulterior acestei date şi cărora nu li s-a emis încă un card național de sănătate vor face dovada calităţii de asigurat în baza unei adeverinţe de asigurat eliberată de casa de asigurări de sănătate. Această adeverinţă este valabilă până la data la care asiguratul intră în posesia cardului, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data emiterii acestuia.

Între timp, respectiv după data la care s-a încheiat tipărirea cardurilor, la nivelul judeţului Teleorman, pentru teleormănenii care au împlinit vârsta de 18 ani sau au dobândit calitatea de asigurat au fost tipărite carduri noi și distribuite de poştaşi către beneficiari. Potrivit Casei de Asigurări de Sănătate Teleorman, cardurile au fost tipărite în mai multe epate, de exemmplu într-o etapă au fost tipărite 15.000 de carduri, într-o alta, în luna noimebrie 2015, au mai fost tipărite 16.000 de documente, iar acum urmează o alată etapă în care 2.849 de carduri vor fi distruibuite teleormănenilor. Acestea se află la Imprimeria Națională, urmând să fie predate către Poșta Română pentru distribuire. Este vorba de carduri noi care aparțin asiguraților care au împlinit 18 ani între timp sau persoanelor neasigurate, dar care s-au asigurat între timp. Cardurile returnate la CAS vor fi distribuite de la ghişeul CAS  sau prin medicii de familie. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.