Social

Peste 1835 absolvenţi teleormăneni, în căutarea unui loc de muncă

Potrivit purtătorului de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Teleorman, Iuliana Bădica, în perioada 1 iunie-31 august 2013, s-au înregistrat în baza de date a instituţiei, ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, un număr de 1835 absolvenţi dintre care doar 9 absolvenţi de învăţământ primar, gimnazial şi profesional şi 139 de absolvenţi de învăţământ universitar, cea mai mare parte, respectiv 1687 fiind absolvenţi de învăţământ liceal şi postliceal.

Şansele de angajare pentru aceştia la nivelul judeţului sunt minime. AJOFM Teleorman organizează la sfârşitul acestei săptămâni o Bursă a locurilor de muncă pentru absolvenţi, însă cel puţin până în acest moment, oferta locurilor de muncă este redusă. Doar 99 de locuri de muncă, puse la dispoziţie de către 17 agenţi economici din judet, în domenii de activitate, precum: industrial, pază şi ordine publică, alimentaţie publică, confecţii textile, vânzări, servicii şi comerţ au fost înregistrate în acestă perioadă.

Agenţii economici încă mai pot comunica locurile de muncă vacante, la numărul de tel./fax: 0247/311.164 sau la adresa de e-mail: ajofm@tr.anofm.ro.

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi se va desfăşura vineri, 27 septembrie, începând cu ora 9.00, la Sala Polivalentă din Alexandria şi la sediul Agenţiilor locale din Roşiori de Vede şi Turnu Măgurele. Potrivit reprezentanţilor AJOFM, participanţii la acest eveniment vor lua contact cu ceea ce se întâmplă pe piaţa muncii, vor participa la sesiuni de instruire despre cum se completează un CV şi o scrisoare de intenţie, şi se vor informa din materialele cu privire la măsurile active de ocupare, oferite de instituţie. Pentru informaţii suplimentare, privind măsurile active de ocupare, persoanele interesate se pot adresa, de luni până joi între orele 8.00-16.30 şi vineri între orele 8.00-14.00, Agenţiilor locale sau Punctelor de lucru, din raza de domiciliu sau pot accesa pagina web a instituţiei www.teleorman.anofm.ro. (M.D.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.