Eveniment

Peste 150 de alexăndreni au ieşit în stradă în a treia seară a protestelor

Monica DUMITRESCU

Protestul alexăndrenilor împotriva ordonanţelor privind graţierea şi modificările la Codul penal, adoptate de Guvernul Grindeanu în seara zilei de marţi, 31 ianuarie 2017, a continuat şi joi, 2 februarie. A fost a treia seară consecutiv în care la Alexandria s-a protestat din cauza deciziei guvernului de a adopta prin ordonanţă de urgenţă modificarea Codului penal şi de procedură penală şi proiectul Legii graţierii. Comparativ cu serile precedente, numărul protestatarilor a crescut. Dacă în prima seară s-au aflat în stradă aproximativ 30 de alexăndreni, iar în cea de-a doua seară aproximativ 100, în seara zilei de joi, numărul acestora a depăşit 150. Oamenii s-au adunat în faţa Casei de Cultură din Alexandria, începând cu ora 19.00. În mulţime s-au aflat şi câţiva dintre liderii PNL: Florin Titirişcă, preşedinte al PNL Alexandria, George Drăghici, fost consilier local PNL, Cătălin Dumitraşcu şi Claudia Modrigală, consilieri locali PNL, Mihai Murar, vicepreşedinte al PNL Alexandria.

Ca şi în serile precedente, au scandat lozinci împotriva celor două ordonanţe, dar şi a liderilor PSD şi a Guvenului Grindeanu, după care au pornit încolonaţi, într-un marş pe principalele artere ale oraşului. În drumul lor s-au oprit în faţa Primăriei Alexandria şi a sediului organizaţiei municipale a PSD unde, de asemenea, au scandat lozinci.

Protestatarii au făcut apel la populaţie să li se alăture, însă fără prea mare succes. Au scandat: “Ieşiţi din cadă, dacă vă pasă!” sau “Nu staţi în balcoane, că muriţi de foame!”.

Pe tot parcursul protestului, forţele de ordine i-au însoţit pe protestatari. Nu au fost înregistrate incidente majore, cu excepţia câtorva huiduieli care s-au auzit de la ferestrele unui bloc de locuinţe de pe strada Dunării şi a câtorva petarde care au explodat în mijlocul manifestanţilor, cam în aceeaşi zonă. Nimeni nu a fost rănit şi protestul a continuat paşnic.

Manifestanţii s-au întors în faţa Casei de Cultură, unde au mai scandat o vreme, după care s-au întors la casele lor, hotărâţi să revină până când guvernul va abroga ordonanţele.

3 Comments

  1. RUSINE ca cei 150 de teleormaneni sa aduca asa JICNIRE lui DRAGNEA,in loc sa fie bucurosi ca un teleormanean de-al nostru conduce PSD-ul care a castigat in 11.12.2016!!!….de ce NU protestati fratilor pentru falsul DOSAR asa zis penal ,al lui DRAGNEA de la Referendum????….acel dosar a fost facut cu premeditare ,ca se stia ca DRAGNEA va deveni mare om politic!!!….aveti sa vedeti ca va castiga acum cand se va redeschide dosarul!!!….credeti ca BASESCU cu ai lui ,NU puteau sa-i faca dosar beton si sa zaca in puscarie?…ba bine ca nu!!!…..dar NU I-AU GASIT NIMIC de 20 si ceva de ani!!!!…oftica lui BASESCU este ca l-a parasit in 2000 si a trecut la PSD!!!….DRAGNEA va fi in 2019 Presedintele tarii ,la capacitatea politica pe care o are!!!….un pensionar teleormanean ,din BUCURESTI ,mandru de DRAGNEA!!!!…

  2. Să mă sugă titirișcă și restul

  3. iuliana STANCU intre ei, face politica in scoala…Jos cu ea!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.