Social

Peste 1.500 de elevi din județ riscă să rămână cu situaţia şcolară neîncheiată pe semestrul I/ Ce soluții au identificat autoritățile

Peste 1.500 de elevi din judeţul Teleorman riscă să rămână cu situaţia şcolară neîncheiată pe semestrul I, din cauza dificultăţilor întâmpinate în participarea la cursurile online. Dintre aceștia, 975 sunt din mediul urban, majoritatea din ciclul liceal, iar 588 sunt din mediul rural, dintre care cei mai mulți din ciclul primar, conform datelor furnziate de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Teleorman. Inspectorul școlar general prof. Iuliana Stancu spune, însă, că datele se pot modifica, în perioada următoare, ținând cont de faptul că este posibil să nu fie descărcate toate notele, dar și că sunt discipline cu o singură oră pe săptămână.

În ceea ce privește motivele care i-au adus pe elevi în situația de a risca să rămână cu situația neîncheiată, situația întocmită, până la transmiterea știrii, de Inspectoratul Școlar Județean arată că, pentru mediul urban, principalul motiv nu este reprezentat nici de lispa accesului la internet, nici de absența unui dispozitiv, ci de alte situații, ca lipsa controlului parental (părinți plecați la muncă în străinătate), dezinteresul ori refuzul de a participa la ore, condițiile materiale precare. În mediul urban, din ciclul liceal, în această situație sunt nu mai puțin de 449 de elevi, din ciclul gimnazial alți 136, iar din ciclul primar 82.

Din mediul rural, cei mai mulți dintre elevii aflați în situația de a nu-și putea încheia situația școlară pe primul semestru din anul școlar 2020-2021 nu au avut acces la dispozitive (458 dintre aceștia) sau nu au avut acces la internet (338 de elevi).

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a organizat, luni, o videoconferință cu inspectorii școlari generali, tema principală fiind identificarea numărului de elevi aflați în situație de risc cu privire la neîncheierea situației școlare pentru semestrul I, precum și măsurile ce se impun în această situație, au transmis reprezentanții ministerului.

Pentru ziua de luni, 11 ianuarie, sursa citată a precizat că, potrivit datelor transmise de unitățile școlare, prin intermediul inspectoratelor școlare județene/ISMB, aproximativ 65.000 de elevi se află în situație de risc cu privire la neîncheierea mediei pe semestrul I din cauza imposibilității de acces la resursele tehnologice – factor principal, la care se adaugă și alte motive precum neparticiparea la cursuri, situații medicale etc.

În anii dinaintea pandemiei, mai transmit reprezentanții ministerului, numărul elevilor care se aflau anual în această situație era de aproximativ 15.000, la nivel național.

În ceea ce privește măsurile identificate, deocamdată, pentru remedierea situației, sunt luate în calcul: desfășurarea de activități remediale pe parcursul semestrului al II-lea, cu identificarea surselor de finanțare pentru plata cadrelor didactice; prelungirea perioadei de încheiere a situațiilor școlare neîncheiate în semestrul I, de la patru până la opt săptămâni de la revenirea la cursuri în semestrul al II-lea; posibilitatea încheierii mediilor cu minimum două note, indiferent de numărul orelor alocate săptămânal fiecărei discipline.

One Comment

  1. Multe țări, precum Germania, Franța, Italia, Austria etc. au aceeași problema pe care o are si România .
    Dacă vrei să ajuţi copiii din medii defavorizate, nu poţi să le dai un laptop sau o tableta şi să te aştepţi să se descurce.
    Nu le poţi spune: Mâine începi teleşcoala, ne vedem pe internet!.
    Ei au nevoie atât de cineva care să le spună pe ce buton sa apese cât şi de cineva care să-i încurajeze.
    Cum schimbăm acest status quo, care nu ne convine domnilor și doamnelor , asistați sociali de lux din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Teleorman?!

Lasă un răspuns la Observator Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.