Eveniment

Pesta porcină bate şi la uşa Teleormanului

Dacă, deocamdată, nu a fost încă semnalat nici un caz de pestă porcină în Teleorman, nu există însă nici pe departe vreo speranţă că virusul ne va ocoli. Din contră, sigur în perioada imediat următoare boala va fi necruţătoare şi în gospodăriile şi fermele din Teleorman… De altfel, sunt deja câteva semne că ceva  se întâmplă şi virusul vrea să intre pe teritoriul judeţului. La Roșiori s-ar fi găsit sub un pod de pe drumul spre Spitalul de Pneumoftiziologie, o bucată mare de carne de porc aruncată la întâmplare, iar la Zimnicea pe malul Dunării un purcel mort. Atât de la Roşiori, cât și de la Zimnicea s-au luat deja probe şi au fost trimise la laboratorul Central de la București, urmând ca luni să fie dat rezultatul analizelor în funcţie de care se vor lua pentru fiecare zonă şi localitate măsurile de urgentă pentru protecţia gospodăriilor populației din judeţ şi, bineînţeles, a fermelor. Să mai adăugăm şi faptul că virusul pestei porcine a fost semnalat şi în unele localităţi din judeţele învecinate, respectiv Giurgiu şi Ilfov. În acest sens, indiferent de rezultate, luni se va trece la constituirea Comandamentului de urgenţă sub directa responsabilitate a prefectului de Teleorman, Florinel Dumitrescu, şi, implicit, a directorului executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Teleorman, dr. Iulian Ianculescu. Tot la această întâlnire va fi prezentat şi planul de măsuri pentru izolarea pestei porcine acolo unde este cazul, pe o rază de 10 kilometri. În asemenea condiţii, este recomandat ca în fiecare gospodărie, în special din mediul rural, unde se cresc porci, oamenii să-şi ia unele măsuri de precauţie, bine știute de ei, pentru a nu pierde tot… pesta porcină nu va ierta nimic…(Gh.P.)

 

6 Comments

  1. din cauza incompetentei dupa cum vad eu nu o sa gasiti nici o

    rezolvare in privinta pestei porcine desi ar fi o singura varianta pt a se

    gasii un vaccin care ar putea salva o gramada de animale inclusiv

    porcii desi la care nimeni nu sa gindit sa incerce o planta care are

    imunitate la diferite boli atit la oameni cit si la animale cum ar fi

    Rostopasca care ar putea salva vieti multe desi nu se vrea sa se

    produca un astfel de medicament din cauza autoritatilor corupte sau

    nu vor sa stie de aceasta solutie salvatoare.

  2. Vai de capul vostru nu stiti ce sa mai inventati ca sa moara lumea mai repede si dati vina pe porcina mai omarati si porcii degeaba.

  3. …puțina vigilența nu ar strica!

  4. Intoxicare… manipulare…La Roșiori a venit halca de carne zburând dinspre Tulcea iar la Zimnicea bietului purcel i s au terminat bateriile înotând in amonte vrând să ducă pesta in Germania :)))))))))))

    • Dorinele eu am impresia ca este adusi de cineva si carnea aia de la Rosiori este pusa cu cap porcul la zimnicea si uite cum ajungem la un calcul simplu toata treaba este facuta de ei de acolo de sus ce sa mai maine il pun pe ghița la ladița sa fi prezent pe la 11 11 si ceva sa fac trichina

    • Costy Ionutz ok
      ..maxim 12:00…după,nu garantez

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.