Un al treilea caz de pesta porcina africana a fost confirmat, la nivelul judetului Teleorman, in satul Scrioastea din comuna Scrioastea. Cazul are legatura directa cu cel confirmat in satul Cucuieti, din aceeasi comuna, femeia in gospodaria careia se aflau cei patru porci pentru care analizele de laborator au iesit pozitive este sora cu proprietarul gospodariei din Cucuieti, unde fusese deja confirmat cazul de pesta porcina.
Institutul de Diagnostic si Sănătate Animală București (I.D.S.A.) – Laboratorul Național de Referință pentru Pestă Porcină Africană (PPA) a confirmat prezența virusului acestei boli, in data de 19.10.2018, pe probele prelevate de la patru porci aflați intr-o exploatație nonprofesionala din Comuna Scrioastea, Sat Scrioaștea.
În urma confirmării diagnosticului, serviciile veterinare au intervenit de urgență, astfel ca gospodăria respectivă a fost plasată sub supraveghere oficială și au fost aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor și a mijloacelor de transport. Totodata,a fost dispusă eliminarea celorlalte porcine din gopodărie (cinci capete) și s-a relizat ecarisarea carcaselor.
Centrul Local de Combatere a Bolilor Teleorman a stabilit planul de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea PPA, precum și pentru stabilirea zonelor de restricții. In desfasusare eate si ancheta epidemiologica.
DSVSA Teleorman solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor întreprinse de autorități, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.
Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar, DSVSA județene sau autorităţilor locale.
Toate animalele suspecte trebuie ucise şi neutralizate sub control sanitar veterinar oficial, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condițiile prevăzute de legislaţie.
Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social și economic.
Primul caz de pesta porcina africana a fost confirmat marti, 16 octombrie, în localitatea Slobozia Mândra, la granița cu județul Olt. Potrivit DSVSA Teleorman, au fost prelevate probe de la două cadavre de porci găsite la marginea pădurii de la Slobozia Mândra și trimise la laborator, suspiciunea fiind confirmată în cazul unuia dintre ele.